Doi soţi din comuna Rugineşti au murit, la scurtă vreme după ce au fost victimele unei infracţiuni de tâlhărie, faptă comisă de un consătean de 34 de ani. Acum, bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 noiembrie anul trecut. Băut fiind, inculpatul a pătruns fără drept în curtea şi apoi în locuinţa persoanelor vătămate şi le-a bătut crunt. Totul pentru ca victimele să îi dea banii pe care îi aveau. Este vorba despre suma de 1.400 lei cu care inculpatul a plecat din casa celor doi soţi trecuţi de 80 de ani. Urmare a leziunilor suferite în urma loviturilor aplicate de inculpat, bătrânii au decedat. Bărbatul a murit la nici două săptămâni de la comiterea faptei, iar femeia a decedat in luna ianuarie a acestui an.
Din ancheta procurorilor a rezultat că în seara zilei de 15 noiembrie, în intervalul orar 19.00-21.00, inculpatul a băut bine la un magazin din localitate. A plecat apoi către casă, iar pe drum s-a gândit că trebuie să fure nişte bani, de la oricine, bătrânii nefiind din start ţintele lui. În momentul în care a ajuns în dreptul casei victimelor, inculpatul, care îi cunoştea pe cei doi soţi, şi ştia că bărbatul are o infirmitate, s-a gândit că ar putea fura de la ei. Astfel, el a sărit gardul şi a ajuns în curtea casei victimelor. Intrucât câinele l-a simţit şi a început să latre, femeia a aprins un bec şi apoi a deschis uşa pentru a vedea ce se întâlmplă, moment în care l-a văzut pe inculpat Atunci el a împins-o pe bătrână spre interiorul casei pentru a nu se auzi zgomote în exterior şi a intrat şi el.
Bătrânul, prezent şi el la toată scena, a încercat să se apere, dar având în vedere faptul că avea un picior amputat, inculpatului nu i-a fost deloc greu să îl liniştească. După ce s-a asigurat că nimeni din exterior nu va auzi, inculpatul a început să îi ameninte pe cei doi soţi, inclusiv cu moartea, dar şi să îi loveasca cu pumnii şi picioarele, totul pentru ca aceştia să îi dea banii pe care îi aveau în casă. Într-un final, una din victime i-a spus inculpatului unde în casă este o sumă de bani, aproximativ 1.400 lei. Fără să îi numere, inculpatul a luat banii şi i-a băgat în buzunar. Întrucât i s-a părut că suma găsită este prea mică, inculpatul a continuat să lovească victimele, pe femeie târând-o efectiv prin toate camerele locuinţei. El a răscolit peste tot sperând că va mai găsi şi alți bani. Întrucât nu a mai găsit nimic, iar victimele i-au tot repetat că ceea ce a luat era tot ce aveau, bărbatul a mai luat şi un telefon din casa soţilor şi a plecat. S-a dus acasă şi s-a culcat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai târziu, el a fost luat pe sus de poliţiştii care fuseseră alertaţi despre cele întâmplate, şi a recunoscut că a comis fapta. Totodată, în casa sa s-au găsit şi banii luaţi de la cei doi bătrâni.
Victimele au ajuns la spital. La nici două săptămâni, bătrânul a murit la o unitate medicală dintr-un alt judeţ, concluziile medico-legale stabilind că există o legătură de cauzalitate între leziunile suferite în urma bătăii aplicate de inculpat şi deces. Nici femeia nu a avut o soartă mai bună. Bătaia cruntă pe care a primit-o i-a cauzat şi ei leziuni grave care au dus la deces în luna ianuarie a acestui an. Copiii celor doi soţi au declarat că doresc să se constituie părţi civile în dosar, fiecare cu suma de 100.000 euro.
Bărbatul trimis acum în judecată este arestat, măsura fiindu-i prelungită de magistraţii de la Tribunalul Vrancea în data de 8 februarie a.c.. El a făcut contestaţie, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galaţi şi are termen astăzi. Este puţin probabil ca judecătorii să dispună cercetarea lui în stare de libertate, având în vedere gravitatea faptei pe care a comis-o.