ULTIMA ORĂ! FOTO! Medic în stare gravă, în urma accidentului de la Mărășești, în care o ambulanță a intrat într-un cap de pod

0
2299

Ambulanță SAJ răsturnată pe DN2 E85, la Mărășești

Pompierii militari au intervenit marți, 16 februarie, în jurul orei 20:00, la un accident rutier produs pe DN 2 E85, pe raza orașului Mărășești. O ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Buzău, ce efectua un transfer interclinic către secția ATI a Spitalului Buhuși, cu o pacientă în vârstă de 75 ani, intubată, s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 4 echipaje de pompieri cu: 1 autospecială de descarcerare, 2 ambulanță SMURD şi 1 autospecială de intervenție, precum şi 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ).

La sosirea echipajelor de intervenție la fața locului, șoferul ambulanței și asistentul medical se autoevacuaseră. Pompierii au extras din habitaclu medicul și pacienta, ambele persoane aflate în stare de inconștiență. Din nefericire, pacienta a fost declarată decedat. Medicul, persoană de sex feminin, în vârstă de 60 ani de ani, politraumatizat prin accident rutier, a fost preluat și transportat la Unitatea Primiri Urgențe Focșani, de către un echipaj SAJ Vrancea.

Șoferul ambulanței care prezenta traumatism la umărul drept și asistentul medical care a suferit atac de panică au fost asistați la fața locului de către paramedici și echipajele SAJ. 

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here