Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Firmele de prelucrare a lemnului sunt blocate de noul Sumal 2.0

Activitatea firmelor din industria lemnului este aproape blocată de la începutul acestei luni din cauza modului în care funcționează aplicația Sumal 2.0. Sistemul care trebuia să combată tăierile ilegale, nu reușește decât să blocheze activitatea firmelor din industria lemnului, să crească cheltuielile și implicit prețul final al materialelor lemnoase care ajung în comerț. Aplicația Sumal 2.0 este operațională de la 31 ianuarie 2021 iar până acum nu a fost zi în care firmele să nu reclame întârzieri la emiterea avizelor, blocajele în funcționarea unui sistem care își arată eficiența doar în introducerea unor costuri administrative inutile pentru agenții economici.

Gilda Scânteianu spune că activitatea firmei de prelucrarea lemnului pe care o conduce este redusă la circa 15% din capacitate comparativ cu perioada similară a anului trecut. Firma a avut camioane care au așteptat și 20 de ore pentru avizele de la ocolul silvic iar avizele care sunt în trazit în sistem până expiră au devenit o obișnuință. Ca să nu mai vorbim de cheltuielile suplimentare cu telefoanele de ultimă generație cu care trebuie dotați cei care se ocupă de transportul lemnului. „Nu suntem împotriva sistemului Sumal, dar vrem unul care să fie funcțional, să nu ne blocheze activitatea. Portul Constanța este blocat, exporturile sunt blocate. Ar fi fost mai bine dacă era menținută și vechea aplicație până când aceasta funcționa normal, fără să ne blocheze activitatea”, ne-a spus Gilda Scânteianu.

Aceasta a precizat că soluția cea mai bună ar fi fost introducerea practicilor europene din domeniu, respectiv la prima introducere pe piață a lemnului și intensificarea controalelor în păduri pentru diminuarea tăierilor ilegale. În schimb, Sumal 2.0 introduce responsabilitatea către industria lemnului, pe lanțul de comercializare și utilizare a lemnului și produselor din lemn. Altfel spus, în loc să intensifice controalele la exploatările forestiere din păduri, se introduc restricții mai mari pentru transportatori, comercianții de material lemnos,i firmele de prelucrarea lemnului și mobilier.

Sunt prevederi considerate aberante, cum ar fi înregistrarea în Sumal a tuturor celor care folosesc o cantitate mai mare de 20 metri cubi anual de lemn. Mai mult, se ajunge la situații în care, de exemplu, dacă vrei să trimiți cherestea cu un container și trebuie să angajezi o firmă de transport, atunci aceasta trebuie să fie înregistrată în Sumal și să îndeplinească toate condițiile. Aceasta în condițiile în care nu face asemenea transporturi decât ocazional, la câteva luni. De asemenea, nu se știe ce se întâmplă cu mărfurile care merg la export și unde vama poate fi realizată la sediul expeditorului. Potrivit legislației fiscale, singurul document necesar pentru acest transport este declarația vamală. Însă această speță nu este prevăzută în legislația silvică.

Din cauza blocajelor de la Sumal 2.0, asociațiile din domeniul industriei lemnului au semnat o petiție prin care  solicită revizuirea în regim de urgență a HG 497/2020 și a aplicațiilor SUMAL 2.0 pornind de la practicile europene, cu respectarea Regulamentului European 995/2010, cu concentrarea urmăririi trasabilității masei lemnoase la prima punere pe piață, astfel încât sa fie construit un sistem funcțional și eficient de combatere a tăierilor ilegale și care sa nu împovăreze cu costuri administrative inutile operatorii economici.

Necesitatea urgenței revizuirii actului normativ este dată de blocajele induse de operaționalizarea SUMAL 2.0 la 31 ianuarie 2021, în prezent întreaga ramură a economiei forestiere funcționând la maxim o treime din nivelul normal de activitate. „Pădurea se păzește de furtul de lemne prin controale la ieșirea din pădure. SUMAL 2.0 risipește resursele de control, direcționându-le ineficient către alerte satelitare false și către măsurarea redundantă, de minim 6 ori a lemnului pe lanțul de punere în valoare, prelucrare și comercializare. Prin această orientare greșită a controlului este amputată capacitatea de acțiune a autorităților exact în zona care contează cu adevărat, la prima introducere pe piață, pe zone de risc, singura care acționează ca mecanism de prevenție. De asemenea, se arată că suprareglementarea măsurilor pentru combaterea tăierilor ilegale are efecte contrare celor urmărite, conducând la birocrație, corupție și concentrarea pe conformarea formală și nu pe obiective privind buna administrare a pădurilor. Trebuie subliniată și disproporția uriașă între costurile acțiunilor de pază a pădurilor, respectiv a controlului și rezultatele acestor controale. Conform unui comunicat al Poliției Române, toate acțiunile de control din anul 2020, la nivel  național, au condus la „indisponibilizarea” a 80.000 m3 de material lemnos. Cât reprezintă 80.000 m3 raportat la cei 18 milioane m3 exploatați legal anual? Reprezintă 0,5%. Mult sub marja de eroare de 2-4% pentru măsurarea lemnului fasonat, cea mai precisă măsurare!”, se arată într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?