După o lungă suferință, profesoara de geografie Elena Chifan, fost cadru didactic al Colegiului Național „Al. I. Cuza‟ Focșani, a plecat în ultima sa călătorie, spre împărăția lui Dumnezeu. În vârstă de aproximativ 93 de ani, prof. Elena Chifan a lăsat în urmă multe amintiri frumoase pe care cei care au cunoscut-o le vor rememora cu drag. Colectivul profesorilor din cadrul Colegiului Național „Al. I. Cuza‟ Focșani și-au luat la revedere de la omul bâlnd și calm pe care au avut ocazia să-l cunoască atât personal, cât și prin intermediul foștilor elevi ai profesoarei de geografie: „Profesorii Colegiului Național «Al. I. Cuza» din Focșani deplâng trecerea la cele veșnice a unei mari Doamne a învățământului vrâncean, un cadru didactic respectat și iubit de către colegi și elevi, doamna profesoară de geografie Elena Chifan. Rămân în amintire, petnru numeroasele generații de elevi din perioada 1958-1986, imaginea caldă, gestul bland și cuvântul înțelept al ei. Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să o odihnească în pace!‟
O familie de profesori
Soțul prof. Elena Chifan a fost cunoscutul profesor de matematică Nicolae Chifan, care a predat la Colegiul Național „Unirea‟ Focșani vreme de aproximativ 30 de ani. Profesorul de matematică în vârstă de 89 de ani, a murit în anul 2015 la Spitalul Județean de Urgență Focșani după o lungă suferință. Conform surselor noastre, soții Chifan au doi copii, un băiat profesor de matematică la Galați, și o fată, tot profesoară de matematică. După ce a ieșit la pensie, prof. Elena Chifan a fost o fire discretă, spun cunoscuții, mai ales că în ultima perioadă starea dă sănătate a fostului cadru didactic se înrăutățise. Trupul neînsulețit al prof. de geografie Elena Chifan este depus la capela Bisericii „Nașterea Maicii Domnului‟ – Săpunaru din Focșani, din zona Teatrului Municipal Focșani. Înmormântarea va avea loc mâine la ora 12:00.
Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și cunoscuților prof. Elena Chifan! Dumnezeu să-i vegheze drumul spre cer!