Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792
Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792

VIDEO și FOTO! Polițiști, pompieri, echipaje ale SAJ și Electrica, în ALERTĂ, după ce un bărbat s-a urcat pe un stâlp, în Focșani

În această după-amiază, în jurul orei 14.45, polițiștii vrânceni au fost sesizați că un bărbat s-ar fi urcat pe unul dintre stâlpii de înaltă tensiune din zona Mall Focșani. Incidentul a fost anunțat de un polițist aflat în timpul liber, prin zonă.  La fața locului au fost imediat mobilizate echipaje ale Poliției, ISU, SAJ Vrancea, Electrica, precum și negociatorul IPJ Vrancea, care intervine în astfel de situații.

„În urmă cu puțin timp, polițiștii focșăneni s-au sesizat cu privire la faptul că în parcarea unui magazin cu articole de bricolaj din municipiu, un bărbat s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune.
Imediat la fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Poliției Municipiului Focșani, negociatorul din cadrul IPJ Vrancea, ISU Vrancea, SAJ Vrancea și Electrica.

Până în acest moment, bărbatul nu a comunicat nicio revendicare. Negociatorul încearcă să îl convingă să colaboreze”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

 

UPDATE! În urma discuției cu negociatorul din cadrul IPJ Vrancea, bărbatul a fost de acord să fie preluat cu autospeciala de intervenție și salvare de la înălțimi. În aceste momente, se acționează pentru preluarea bărbatului. 

În imagine, negociatorul din cadrul IPJ Vrancea aflat în ambulanță, alături de bărbatul coborât de pe un stâlp de înaltă tensiune, în Focșani.

Conform IPJ Vrancea, în jurul orei 15.45, bărbatul a fost coborât în siguranță și preluat de o ambulanță, pentru a primi îngrijiri medicale. Oamenii prezenți în parcare, martori la operațiunea de salvare, i-au aplaudat pe pompieri, în momentul când bărbatul a ajuns jos. IPJ Vrancea a mai anunțat că bărbatul este din Suceava și are 24 de ani.

„Persoana care a urcat pe stâlp și a fost observată de un polițist aflat în timpul liber, a fost identificată în persoana unui bărbat, de 24 ani, din județul Suceava.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații medicale”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?