Eco Ruralis: „Limitarea creșterii porcilor în gospodăriile țărănești subminează economia locală și securitatea alimentară”

0
302

Fermierii grupați în Asociaţia ţărănească Eco Ruralis cer anularea ordinului Ministrului Agriculturii prin care sunt modificate condițiile în care sunt crescuți porcii în gospodăriile țărănești. Fermierii acuză că limitarea creșterii porcilor în gospodăriile țărănești subminează economia locală și securitatea alimentară, iar eliminarea unor categorii de exploatații comerciale crează o concurență neloială între producătorii mici și cei mari.

Potrivit proiectului de ordin al Ministerului Agriculturii, în România ar urma să fie doar două tipuri de exploatații, respectiv noncomerciale și comerciale. Pentru exploatațiile noncomerciale de suine, destinate consumului familial, limita maximă este de cinci capete porci. În schimb, pentru exploatațiile comerciale nu este stabilită o limită, singura condiție fiind respectarea normelor sanitare veterinare privind măsurile de biosecuritate și obținerea autorizației sanitar veterinare.

Fermierii atrag atenția că limita de cinci porci este impusă arbitrar, fără consultarea asociațiilor de producători, asociațiile de crescători de porcine și subminează economia locală, interesele a milioane de țărani din România precum și securitatea alimentară. Limitarea la un efectiv de maximum 5 capete de porci la îngrășat exclude nejustificat posibilitatea reproducerii porcilor în sistem gospodăresc, necomercial. Considerăm că interdicția activității de reproducție a porcinelor din gospodăriile țărănești crește riscul asupra securității alimentare, creând transport inutil de animale vii de proveniență industrială, cu un fond genetic nediversificat, potențial inferior față de cele reproduse în gospodăriile populației, neadaptat condițiilor agroclimatice locale. Limitarea fondului genetic al efectivelor de șuine la un număr redus rase crescute în sistem industrial reprezintă un risc asupra securității alimentare și sănătății publice deoarece virușii și bolile evoluează constant și e nevoie de o mare diversitate genetică animală pentru a răspunde eficient acestor probleme. Obligativitatea de a achiziționa purcei doar de la fermele comerciale, crează premizele dependenței de acestea, duce la perturbarea economiei locale circulare, a practicilor tradiționale și naturale de reproducere a animalelor și ar crește în mod nejustifcat și injust costurile financiare pentru micii producători. Înregistrarea porcinelor in SNIIA permite întocmirea certificatelor de sănătate a purceilor reproduși în gospodăriile țărănești și astfel se justfică permiterea reproducerii suinelor în gospodăriile țărănești, arată Asociația Eco Ruralis.

Aceasta precizează că eliminarea categoriilor de exploatații comerciale existente acum, în funcție de dimensiunea, de la mici la mari, crează premize de inegalitate și concurență neloială între producătorii mici și cei mari. Omogenizarea categoriei de exploatații comerciale „indiferent de numărul de suine” reprezintă de facto condamnarea micilor producători pentru că va conduce la impunerea acelorași standarde și implicit la forțarea micilor producători de a renunța la o activitate tradițonală care le asigură atât hrana propriei familii, cât și un venit minim necesar pentru a supraviețui, precizează Asociația.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here