Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

VIDEO și GALERIE FOTO: Baza sportivă de la LPS Focșani, la mâna jocurilor politice ale PNL și USR! „Este o crimă să oprești sportul!”

  • Lucrările sunt oprite pentru că alocarea fondurilor a fost blocată de majoritatea PNL-USR din Consiliul Local Focșani
  • ”Sportul nu are culoare politică!”

Baza sportivă de la Liceul cu Program Sportiv a avut parte de opoziție încă de la exprimarea ideii că este necesară. Consilierii din opoziție de până în 2020 au găsit pretexte ca să nu fie aprobată, dar după tergiversări păguboase – pentru viitorii beneficiari – proiectul a început să prindă contur. A fost aprobat, a fost aprobată și finanțarea. Au început și lucrările, despre al căror stadiu am scris la 11 ianuarie acest an în Monitorul de Vrancea. Atunci, împins de un optimism ce s-a dovedit ulterior a fi grosolan faultat – ca să rămân în limbajul comentatorului de sport – avansam nădejdea că în primvară elevii LPS și ai liceelor din aceeași incintă, dar și alți tineri din Focșani vor putea face sport pe terenurile noii baze sportive. În fond, o mare parte a lucrărilor la sală și la terenuri a fost făcută, panourile pentru pereți și acoperiș așteaptă să fie montate. Front de lucru este din belșug. Banii pentru plata lucrătorilor lipsesc. Și nici nu există estimare a unui termen când vor veni!

 De ce nu sunt bani?

Despre cauza care determină o asemenea stare de lucruri a fost vorba în conferința de presă care a avut loc ieri la fața locului. Adică pe șantierul a ceea ce ar trebui să devină baza sportivă de la LPS Focșani. Au fost prezenți – și au vorbit, primarul Cristi Valentin Misăilă, consilierul local Georgian Mocanu, profesori de sport și antrenori focșăneni. Primarul Focșaniului a spus că amenajarea sălii și terenurilor de la LPS a fost dorința oamenilor de sport – profesorilor și antrenorilor, dar și a elevilor și că și-a dorit foarte mult ca acestea să fie finalizate  cât mai repede. Ca și multe alte investiții începute, ca și altele noi, de care focșănenii au mare nevoie. Dar că a avut ”surpriza totală și neplăcută ca majoritatea să respingă alocările de sume, contractate prin bancă” în acest scop.

Altfel spus, banii sunt, dar alocarea lor este blocată deoarece nu poate fi făcută fără aprobarea Consiliului Local în care majoritatea este alcătuită din consilieri PNL și USR. Rămânând strict în domeniul sportului, prezint câteva opinii exprimate de oamenii din domeniu care știu cât de mare este nevoie de viitoarele utilități.

          Sergiu Crăciun, directorul LPS Focșani: ”Mulțumim domnului primar pentru sprijin. Am convingerea că proiectul în desfășurare va fi făcut așa cum a fost proiectat. Să sperăm că în primăvară vom putea folosi terenurile și sala care acum sunt în construcție”.

          Viorel Ciubotaru, directorul CSM Focșani 2007: ”Pentru mine, ca și pentru colegii mei, sportul nu are culoare politică. Copiii noștri au nevoie să facă sport, care este sursă de educație, dezvoltare armonioasă, de sănătate. Pentru ei facem baze sportive, pentru ei am început acest proiect din primii ani ai mandatului vechiului consiliu local și care trebuie terminat”.

          Petruț Mihai, profesor, antrenor și fost director al LPS Focșani: „Am inițiat acest proiect pentru că este foarte necesar, am ajuns într-un stadiu avansat al lucrărilor, iar acum, dacă nu le reluăm riscăm să plătim daune interese constructoruluiși să anulăm așteptările îndreptățite ale potențialilor beneficiari”.

          Gheorghe Alexandrescu, profesor și antrenor: ”Este nevoie de sport, este nevoie de această bază sportivă și de altele într-un municipiu și un județ care a dat țării mari campioni. Sportivii sunt cei mai buni ambasadori ai noștri. Este o crimă să oprești sportul!”

Au mai fost făcute aprecieri despre ceea ce înseamnă baza de sport de la LPS Focșani și oprirea lucrărilor prin vot dat funcție de interese politice. Esențial este să fie oferită cât mai repede soluția pentru ca singura bază sportivă a municipiului să ajungă cu lucrările la capăt și să se ofere celor ce doresc să facă sport! Sport care nu are culoare politică!

 Comunicatul Primăriei Municipiului Focșani:

„Primarul Misăilă a participat la conferința de presă organizată de Liceul cu Program Sportiv

Luni, 8 februarie 2021, Primarul Cristi Valentin Misăilă a participat la o conferință de presă organizată de profesorii de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Focșani, pe șantierul bazei sportive de care vor beneficia atât elevii de aici, cât și cei de la Colegiile “Edmond Nicolau” și “Arhitect Ion Mincu”.

Începută în 2020, investiția, care cuprinde un teren acoperit de tenis pe zgură, două terenuri de tenis în aer liber și alte două terenuri de sport multifuncționale, este momentan blocată din cauza consilierilor locali USR – PNL. Fără nicio justificare LOGICĂ, aceștia au respins finanțarea la această investiție, atât de necesară și utilă elevilor din cele trei licee și nu numai. Mai mult decât atât, profesorii de aici, dar și alți antrenori și oameni apropiați sportului din Focșani, sunt revoltați că lucrările au fost oprite și  spun că nu mai înțeleg NIMIC!

Pe de altă parte însă, consilierii locali USR-PNL acuză că de 30 ani nu se face nimic în Focșani, dar iată că acum, când este demarat un asemenea proiect, aceiași oameni votează pentru blocarea sa!

Primarul Misăilă a declarat că pentru consilierii locali USR-PNL “sportul nu reprezintă nimic”, lucru cu atât mai de neînțeles având în vedere că printre cei care au votat împotriva continuării lucrărilor este și o doamnă profesor, care are ore la Colegiul “Edmond Nicolau” și care a și fost aleasă viceprimar. Edilul a mai spus că “elevii celor trei licee așteaptă cu nerăbdare finalizarea acestei microbaze sportive, motiv pentru care roagă noua conducere a Liceului cu Program Sportiv să se alăture demersului său și a profesorilor LPS Focșani pentru a le arăta consilierilor locali necesitatea ducerii la bun sfârșit a acestei investiții.” Totodată, a reamintit și motivul pentru care consilierii USR-PNL au votat împotriva focșănenilor, faptul că cele două doamne alese viceprimar vor alte birouri mai mari decât cele pe care le-au primit deja și pe care le-au refuzat.

Primarul a spus că va lupta să ducă la capat ”toate aceste proiecte de investiții în beneficiul elevilor și în cel al focșănenilor.” În finalul intervenției sale, Primarul a declarat că speră totuși că cei din USR-PNL își vor aminti de promisiunile din campania electorală, când spuneau zi și noapte focșănenilor că vor să lucreze pentru ei și vor debloca totuși această investiție.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?