Primăria Mărășești sprijină persoanele nedeplasabile care vor să se vaccineze împotrriva COVID-19. „Primăria orașului Mărășești, prin Direcția de Asistență Socială, aduce la cunoștința cetățenilor faptul că persoanele imobilizate sau nedeplasabile (peste 16 ani), aflate la domiciliu, împreună cu asistenții personali ai acestora (dacă au) și membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie, au posibilitatea de a se înscrie pe liste până la data de 29.01.2021, în vederea vaccinării împotriva COVID-19, în etapa a doua a strategiei de vaccinare“, se arată într-un anunț al Primăriei Mărășești.
În acest sens, Primăria Mărășești pune la dispoziția persoanelor menționate mai sus, cu domiciliul în orasul Mărășești și satele componente, următoarele numere de telefon: 0237260150 interior 220, 0753077692 sau e-mail: primaria@primariamarasesti.ro, în vederea înscrierii pentru vaccinare.
„Datele necesare înscrierii, pe care vă rugăm să le pregătiți în momentul în care ne contactați, sunt următoarele: Numele, prenumele și CNP-ul persoanei nedeplasabile/imobilizate la domiciliu precum și a asistentului personal (dacă are), respectiv a membrilor de familie care locuiesc în aceeași gospodărie; Adresa de domiciliu a persoanei nedeplasabile/imobilizate; Nr. de telefon”, se arată într-o informare.