Trei tineri din Slobozia Bradului sunt cercetați, după ce ar fi furat și distrus autoturisme și alte bunuri

0
2697

 

Tineri bănuiți de infracțiuni de distrugere și de furt în scop de folosință depistați de polițiști

Ieri, 25 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Slobozia Bradului au identificat un tânăr de 18 ani și doi minori în vârstă de 14, respectiv 16 ani, bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de distrugere și a mai multor infracțiuni de furt în scop de folosință.

În fapt, în perioada decembrie 2020 – ianuarie a.c., cei trei tineri au distrus și au sustras în scop de folosință un autoturism ce aparține unui bărbat din comuna Slobozia Bradului, precum și autoturismul unui bărbat de 59 de ani, din localitatea Tîmboești. De asemenea, în urma activităților specifice desfășurate, cei trei tineri sunt bănuiți și de săvârșirea altor infracțiuni de furt în scop de folosință, furt calificat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

În cadrul cercetărilor, pentru probarea activităţii infracţionale a tinerilor bănuiți, poliţiştii au efectuat două percheziții domiciliare, ambele în comuna Slobozia Bradului.

În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.

BULETIN DE PRESĂ al IPJ Vrancea, 26 ianuarie 2021

foto cu rol de prezentare

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here