FOTO: Pompierul lunii decembrie 2020 – Plutonier Vasilache Marian

0
494

”Pompierul lunii decembrie”, plutonier Vasilache Marian, s-a remarcat într-una din cele mai grele intervenții de la sfârșitul anului 2020, un accident rutier produs între un autoturism și un autobuz, în urma căruia două persoane au rămas încarcerate.

În dimineața zilei de 28 decembrie 2020, colegul nostru abia intrase în tura de serviciu, îndeplinind, în acea zi, funcția de comandant de echipaj pe autospeciala de descarcerare. Așa cum se întâmplă de obicei la preluarea serviciului, acesta a trecut la verificarea echipamentelor și accesoriilor.  În timp ce se îndeletnicea cu treburile curente, un apel primit la numărul unic de urgență 112 anunța că, pe raza localității Mirceștii Noi, un autoturism a intrat în coliziune cu un autobuz, iar două persoane aflate în stare de inconștiență au rămas blocate în autoturism. Având în vedere că, viața victimelor depindea de rapiditatea cu care se intervine, comandantul de echipaj împreună cu ceilalți doi colegi s-au echipat imediat și au pornit în cea mai mare viteză spre locul indicat. Din informațiile primite de la apelant, echipajul deja anticipa la ce să se aștepte, așa că, pe timpul deplasării au pregătit un plan de acțiune.  Îndemânareași experiența dobândite de plutonierul Vasilache Marian în sutele de misiuni dar și în numeroasele concursuri profesionale de descarcerare la care a participat și-au adus aportul la reușita intervenției. Deoarece,el a fost cel care a coordonat intervenția, ne povestește cum s-a desfășurat misiunea : când am ajuns acolo, pe locurile din față ale autoturismului se aflau doi tineri în stare de inconștiență, dar cu semne vitale. Am început rapid operațiunile de descarcerare,concentrându-ne pe salvarea victimelor în cele mai bune condiții, respectând totodată principiul salvatorului,Siguranța pe primul loc. În scurt timp, victimele au fost extrase și predate echipajelor SAJ, care le-au preluat și le-au transportat la spital. Totul s-a întâmplat repede, fiecare dintre noi știind foarte bine ce are de făcut.Având în vedere modul în care au decurs lucrurile, consider că misiunea a fost îndeplinită cu succes. Noi am făcut tot ce ne-a stat în putință, de restul se ocupă Dumnezeu. Sper din tot sufletul ca cei doi să fie bine, pentru că erau tineri și aveau toată viața înainte. Singura dezamăgire pe care o trăiesc când mă izbesc de astfel de situații este că, eforturile noastre nu sunt răsplătite uneori și cu un pic de noroc.

Mai în glumă, mai în serios, ne-a zis că el este o persoană care crede în noroc,cu cât muncesc mai mult, cu atât am mai mult noroc” și ne-a dat un exemplu: în 2010 m-am hotărât să devin pompier și am dat examen la Școala de Subofițeri ”Pavel Zăgănescu” Boldești, dar n-a fost să fie. Norocul a venit în 2011, după ce am învățat un an de zile încontinuu. Aceeași determinare a avut-o și când s-a alăturat echipei de descarcerare, care reprezintă I.S.U. Vrancea la concursurile profesionale. Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat este o întrecere care se desfășoară anual între cele mai bune echipe de descarcerare din țară. Rezultatele au venit după multe ore de antrenament. Cu mândrie spune că:  am reușit de mai multe ori să urcăm pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în etapele zonale, în 2017 am participat chiar la faza națională, ceea ce e mare lucru dat fiind că, printre competitori se numără echipe ale marilor inspectorate precum I.S.U. București-Ilfov, I.S.U. Mureș sau I.S.U Dolj, echipe cu rezultate foarte bune și în competițiile internaționale.Competiția impune respectarea unor reguli stricte și atingerea unor obiective de performanță de tipul: dezvoltarea competențelor profesionale în ceea ce privește salvarea victimelor, identificarea celor mai bune tehnici de descarcerare din vehicule, promovarea unor idei inovatoare privind tehnicile de descarcerare din vehicule. Probele se desfășoară într-un anumit timp, în 20 de min., respectiv 30 de min, în funcție de complexitatea scenariului. Pentru mine, cred că este un mare avantaj să particip la aceste concursuri, pentru că rezultatele sunt vizibile și în cazul intervențiilor reale. Nu de puţineori au fost intervenţii foarte grele, în care am simțit că, datorită experienţei câștigate în concursuri, am reuşit să salvez, împreună cu colegii, vieţile oamenilor rămași încarcerați în urma unor cumpliteaccidente rutiere. Cum e și firesc, în viitor îmi doresc să salvez cât mai multe vieți și dacă am noroc, să ajung și pe podium la o etapă finală.

O vorbă înțeleaptă spune că, norocul apare atunci când oportunitatea se întâlnește cu perseverența, de aceea noi îți dorim succes și putere de muncă.

Felicitări, plutonier Vasilache Marian , ”Pompierul lunii decembrie 2020”!

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice ISU Vrancea

26 ianuarie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here