În cursul serii trecute, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani au organizat şi executat o acţiune, în municipiul Focșani, în vederea identificării şi prinderii persoanelor urmărite în temeiul legii.
Astfel, în jurul orei 19.00, în urma activităţilor specifice întreprinse, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Focșani au reușit blocarea în trafic, pe o stradă din municipiul Focșani, a unui autoturism, în care se afla, în calitate de pasager, un bărbat de 22 de ani, din municipiul Adjud, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă de către Curtea de Apel Galați și care se sustrăgea de la executare.
În fapt, poliţiştii din cadrul formaţiunii supravegheri judiciare au sesizat Curtea de Apel Galați, cu privire la încălcarea obligațiilor stabilite prin măsura controlului judicar de către cel în cauză iar la data de 18 ianuarie a.c. instanța a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile.
Bărbatul de 22 de ani este bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat din locuințe și societăți comerciale.
Cel în cauză a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.
Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani urmând a efectua cercetări în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Comunicat IPJ Vrancea din 25 ianuarie 2021