Program de ore remediale pentru elevi în valoare de 240 de milioane lei pentru profesori

0
552

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, doreşte iniţierea unui program de ore remediale pentru elevi în valoare de 240 de milioane lei, sumă din care să fie plătiţi profesorii ce vor susţine aceste ore. „Am estimat un număr mediu de pregătire remedială de 5 ore pe săptămână pentru aceia care au nevoie, pentru care cadrele didactice vor decide că pierderile se pot compensa prin cinci ore pe săptămână vreme de 16 săptămâni. Atât durează programul pe care dorim să-l iniţiem prin ordonanţă de urgenţă – 16 săptămâni, începând din februarie pentru cei care revin la şcoală. (…) Programul prevede o sumă de 240 milioane de lei împărţită în felul următor: 144 milioane de lei din POCU, destinat învăţământului primar şi gimnazial, la care se adaugă 96 de milioane de lei prin programul Romanian Second Reeducation, derulat împreună cu Banca Mondială, care are ca obiectiv principal reducerea abandonului şcolar”, a spus Cîmpeanu, sâmbătă, la Digi 24.

Potrivit acestuia, pierderile generate de predarea online sunt „evidente”, „mari” şi „foarte neuniforme”, diferă de la o zonă la alta, de la o şcoală la alta, în funcţie de accesul la echipamente şi internet şi de predarea online în sine. Ministrul a precizat că orele remediale presupun prezenţa fizică a elevilor şi că anterior profesorii trebuie să identifice pierderile elevilor. El a explicat că, în prezent, nu există obligaţia legală a cadrului didactic de a ţine ore remediale, însă se are în vedere un tarif orar motivant de 100 de lei. „240 de milioane de lei înseamnă că 2,4 milioane de ore pot fi făcute, în medie, luând în considerare cele 6.396 de şcoli în România, înseamnă 375 de ore pe şcoală, numărul mediu de ore remediale. (…) Sigur că vor fi şcoli care vor merge spre 1.000 de ore remediale şi şcoli care vor merge spre 200 de ore remediale”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că 1,4 milioane de elevi din totalul de 2,9 milioane ar putea merge la şcoală din 8 februarie. „Datele se pot schimba (…) vom vedea fotografia momentului în data de 2 februarie (…) O estimare făcută acum câteva zile era de 1,4 milioane de elevi din cei 2,9 milioane de elevi”, a declarat Cîmpeanu, sâmbătă, la Digi 24.

El a precizat că pentru cei 500.000 de studenţi există un alt regim, fiecare universitate urmând să decidă dacă aceştia vor face cursurile în sistem fizic, online sau hibrid. „Am constituit un grup de monitorizare a acţiunilor necesare pentru pregătirea şcolilor la nivelul Ministerului Educaţiei. Acest grup a cerut raportări cu o cadenţă săptămânală cu privire la stocurile de substanţe sanitare, de măşti şi la toate celelalte elemente necesare asigurării protecţiei în şcoli în momentul deschiderii acestora. În fiecare zi de vineri, din toată ţara există obligativitatea raportării către ministrul Educaţiei a situaţiei până în data de 8 februarie şi după 8 februarie, pentru a putea să ne asigurăm că nu se produc sincope în elementele necesare protecţiei stării de sănătate a celor care vor merge în şcoli. E vorba, acolo unde rata de infectare e sub 1 la mia de locuitori, de toate şcolile, între 1 şi 3 la mie – de grădiniţe, învăţământ primar şi clase terminale şi să sperăm cât mai puţine zone vor fi în scenariu roşu, acolo unde se deschid cu prezenţă fizică doar grădiniţele şi clasele I – IV”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here