ULTIMA ORĂ! Gest de omenie! Un focșănean a găsit în zona Piața Moldovei o sumă de bani și a predat-o polițiștilor

0
1366

La data de 21.01.2021, în jurul orelor 10, un cetățean din municipiul Focșani a găsit în zona Piața Moldovei o sumă de bani și un cupon eliberat de Agenția Județeană de Prestații Sociale, ulterior a procedat la predarea acestor bunuri către polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice, aflați în patrulare pe strada Mare a Unirii.
Polițistii locali au procedat la efectuarea de verificări pentru identificarea persoanei care a pierdut cuponul și suma de bani, iar în data de 22.01.2021, în jurul orei 11,20, acestea au fost predate cetățeanului în cauză.
Pe acestă cale, adresăm rugămintea cetățenilor să predea bunurile găsite la sediul Poliției Locale a Municipiului Focșani sau la patrulele aflate în trafic, în caz contrar, „fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.

sursă foto și text: Poliția Locală a Municipiului Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here