- Adrian Toma, Elvis Ilaș și Daniel Bănică, în schimb de experiență la Juventus Academy București
Fotbaliștii juniori continuă pauza competițională impusă de pandemie de la mijloc de martie 2020 până acum și nu se poate estima până când. În această situație, generală pentru fotbalul românesc, tinerii și foarte tinerii jucători focșăneni s-au antrenat și la iarbă atunci când condițiile le-au permis, dar mai mult nu au avut ce face. Iar când a venit vremea pauzei spre final de toamnă trecută au întrerupt antrenamentele. La CSM Focșani 2007 unde există grupe pentru, practic, toate categoriile de juniori, antrenamentele – pentru, posibile, viitoare competiții oficiale, sau doar pentru menținerea în fenomenul fotbalistic a jucătorilor pentru când vor fi vremuri mai bune – vor fi reluate la 8 februarie. ”Inițial stabilisem cu conducerea secției să începem pregătirea la 1 februarie, profitând și de faptul că echipa de seniori pleacă în cantonament. Însă mulți elevi – care sunt și juniori la fotbal – intră în vacanță școlară și vor pleca împreună cu părinții în concediile acestora. Așa că am decis să-i chemăm pentru primele antrenamente la 8 februarie. Împreună cu colegii antrenori ai Centrului am stabilit ce și cum avem de făcut. Așteptăm momentul 8 februarie pentru start”, mi-a sus antrenorul Adrian Toma, șeful Centrului de Juniori fotbal al CSM Focșani 2007.
Juniorii încă în pauză, antrenorii se instruiesc!
Trei dintre antrenorii juniorilor de la CSM Focșani 2007 – Adrian Toma, Elvis Ilaș și Daniel Bănică – au răspuns unei invitații – importante pentru ei – și au mers într-un schimb de experiență la una dintre instituțiile cele mai noi și mai moderne pentru inițierea și pregătirea pentru fotbal a copiilor din România – Juventus Academy București. Juventus Academy este deschisă sub egida celebrei campioane a Italiei, are ca mod de funcționare și pregătire a copiilor și juniorilor – sub 13 ani – principiile echipei italiene, are ca bază de antrenament un teren regulamentar cu iarbă, un teren 8+1 cu gazon artificial, alte două terenuri cu gazon artificial pentru mini-fotbal, vestiare moderne şi o parcare de peste 50 de locuri. Iar pregătirea este asigurată de tehnicieni de foarte bună calitate.
Directorul sportiv al Academiei, Iulian Branzelof, antrenor cu Licența UEFA Pro, a fost cel care i-a invitat pe cei trei antrenori ai CSM Focșani 2007 la schimbul de experință care a avut loc marți, 19 ianuarie. ”A fost o activitate foarte utilă pentru noi, care avem același profil de activitate cu gazdele noastre de marți. Am participat la o parte practică, pe teren, și o alta în care am vizionat materiale video de specialitate și am avut discuții care s-au prelungit mult peste timpul pe care ni-l stabilisem inițial. Am asistat și la un antrenament al echipei de Liga a II-a Farul Constanța care se pregătește în baza Juventus Academy București”, mi-a spus Elvis Ilaș. Iar Adrian Toma a adăugat că el și colegii săi au prezentat propriile experiențe ca antrenori de copii și juniori și că s-au întors acasă cu multe informații, cu idei de organizare a Centrului de la CSM 2007 și de pregătire a copiilor și juniorilor cu care lucrează!