ULTIMA ORĂ! Lista restaurantelor din Vrancea unde pot fi folosite tichetele sociale

0
6166

35 de firme din 19 localități vrâncene oferă hrană caldă pensionarilor cu venituri mici și persoanelor defavorizate prin Schema Națională de Sprijin pentru Persoanele Vârstnice și pentru Persoanele Fără Adăpost. În continuare, sunt 54 de localități unde nu este înscris niciun agent economic, niciun restaurant care să livreze hrană caldă beneficiarilor acestui program finanțat din fonduri europene. În Vrancea, din cele 9000 tichete sociale alocate, au fost distribuite peste 6518 de tichete către categoriile de beneficiari identificați ca întrunind condițiile prevederilor legale. Tichetele sociale pe suport electronic au o valoare de 180 lei pe lună, iar beneficiarii le pot folosi pentru a achiziționa hrană gătită/masă caldă. 

Beneficiari sunt:

Pensionarii care au împlinit cel puțin vârsta de 75 de ani, care au venituri la nivelul pensiei minime garantate, indiferent că vorbim de indemnizația socială pentru pensionari sau de alte drepturi primite de la casele de pensii;

Persoanele şi familiile fără adăpost, persoanele care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au un domiciliul stabil.

Sursa de finanțare este Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Defavorizate cofinantat prin Fondul de Ajutor European pentru cele mai Defavorizate Persoane.

Cardul poate fi folosit numai pentru cumpărarea meselor calde. Suma maximă care poate fi folosită într-o singură zi pentru a cumpăra mese calde este de 40 lei.

Operatorii economici se pot înscrie pe platforma www.mysodexo.ro pentru a-și oferi serviciile către beneficiari.

AICI este lista partenerilor Programului Operațional Ajutoarea Persoanelor Defavorizate (POAD) din Vrancea, actualizată la data de 18.01.2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here