Handbal juniori – Va fi în premieră derbi focșănean!

0
173
  • La juniori 1, CSS Focșani și CSM Focșani 2007 sunt în aceeași serie

          Campionatul Național al juniorilor 1 va începe cu turneul în care se vor disputa toate jocurile turului Grupelor geografice, programat pentru perioada 3-7 februarie. Într-un comentariu anterior reluam o informație de pe site-ul FRH în care juniorii 1 ai CSS Focșani erau repartizați într-o serie cu CSS Tecuci, CSS Galați, LPS Brăila, CSM Bacău. Era înainte de încheierea înscrierilor în campionatul 2020-2021 care a fost ziua de 8 ianuarie. Ulterior acelei date, au fost făcute modificări în seriile campionatului, juniorii pregătiți de antrenorul emerit Lucian Rucan fiind transferați într-o altă serie, D, din care mai fac parte CSS Medgidia, CSM Focșani 2007, AHC Dobrogea Sud Constanta JI, LPS Buzău, AS Arrubium Măcin.

În premieră în campionatul juniorilor 1 va evolua formația CSM Focșani 2007, club care și-a înscris echipa și la juniori 1 și la juniori 2. În aceste condiții, tot în premieră, handbalul focșăneani de juniori 1 va avea un derbi local: la 5 februarie, se vor întâlni CSS Focșani cu CSM Focșani 2007. Locul disputării meciurilor turneului nu a fost stabilit. CSS Focșani are în componență jucători care vor fi în al doilea an competițional la juniori 1, în timp ce CSM 2007 are în principal juniori 2, cărora conducerea clubului a dorit să le ofere posibilitatea să joace mai mult și i-a înscris la la ambele categorii de vârstă.

          Juniorii 2 ai CSM Focșani 2007 fac parte din seria A, alături de LPS Suceava, LPS Iași, CSS Medgidia, AHC Dobrogea Sud Constanța, CSU din Suceava. Turul Grupei Geografice va avea loc în perioada 24-28 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here