Streinu Cercel: „Masca va rămâne OBLIGATORIE până în 2023. Pandemia e ca o COMETĂ”

0
2723

Medicul Adrian Streinu-Cercel a afirmat, duminică, după ce a fost vaccinat cu a doua doză împotriva COVID-19, că la şapte zile după rapel nu mai există riscul să se mai dezvolte infecţii severe cu noul coronavirus.

„Teoretic, după a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus. Dar, atenţie, masca va rămâne obligatorie în continuare (…) până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, nu ne protejează şi la nivelul mucoaselor, astfel încât, dacă dăm masca jos şi renunţăm la ea, avem toate şansele să luăm un virus pe care noi pe urmă să îl dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate şi o să generăm în continuare îmbolnăviri”, a declarat Streinu-Cercel, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală.

El a comparat pandemia cu o cometă.

„Cometa ştim că are o coadă care este lungă, acea coadă este şi coada pandemiei şi ca atare vor fi cazuri până se vor împuţina suficient de mult astfel încât să putem considera că virusul a ieşit din circuitul biologic normal”, a precizat medicul, fost director al Institutului ”Matei Balş”.

Ce se întâmplă cu cei vaccinați care intră în contact cu o persoana infectată

Întrebat de jurnalişti ce este de făcut dacă persoana vaccinată intră în contact cu o alta infectată cu virusul SARS-CoV-2 la două săptămâni după rapel, Streinu-Cercel a răspuns: „Nu e nevoie să staţi în carantină, este nevoie să vă monitorizaţi. Măsurile de precauţie de până acum ar trebui menţinute şi chiar întărite, pentru ca aceste două elemente – imunizarea prin vaccinare, respectiv măsurile de protecţie – împreună să ducă la reducerea circulaţiei foarte rapide a acestui virus în populaţie”.

Potrivit medicului, acest vaccin ne protejează de toate tulpinile care sunt în circulaţie în acest moment.
„Ce va fi peste un an nu ştiu, de aceea trebuie să ne grăbim ca în cursul acestui an să vaccinăm tot ce se poate vaccina şi într-un pas alert în aşa fel încât să imunizăm cât mai multă populaţie şi încercăm să scoatem virusul din circulaţie”, a mai spus medicul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here