Ajutoarele alimentare sărăcăcioase provoacă indignare în Regatul Unit

0
102

Ajutoarele alimentare primite de unele familii britanice în timpul interdicţiilor de circulaţie au provocat indignare în Regatul Unit, relatează AFP. Guvernul conservator a fost pus într-o situaţie jenantă, mai ales că nu este prima dată când este criticat pentru lipsa de generozitate faţă de cei defavorizaţi, apreciază agenţia.

Unul din pachetele cu alimente primite, care ar trebui să asigure zece porţii de mâncare, conţinea trei mere, două banane, doi morcovi, doi cartofi, o conservă de fasole, o pâine feliată, puţină brânză, nişte paste şi cinci batoane dulci. O mamă cu doi copii, care prezintă un handicap, a difuzat fotografia cu conţinutul ajutorului primit pentru alimentaţia gratuită a acestora; imaginea a fost preluată şi difuzată masiv prin internet.

Ministrul educaţiei, Gavin Williamson, s-a declarat „absolut dezgustat” de fotografie. „Ca tată, mi-am spus: ‘cum poate o familie beneficiară să asigure cinci mese hrănitoare?’. Este pur şi simplu inacceptabil”, a spus el în faţa unei comisii parlamentare. Ministrul a adăugat că s-au cerut explicaţii firmei care a furnizat pachetul, Chartwells. Un purtător de cuvânt al acesteia a cerut scuze pentru „cantitatea insuficientă” a pachetului, explicând că au fost trimise „mii de pachete cu alimente pe săptămână, într-un interval foarte scurt”.

Fotbalistul Marcus Rashford de la Manchester United, unul din promotorii cei mai cunoscuţi ai cauzei copiilor săraci, a afirmat că premierul Boris Johnson i-a promis în cursul unei discuţii purtate miercuri că va interveni. „M-a asigurat că este hotărât să remedieze problema pachetelor cu alimente şi că este în curs o examinare completă a lanţului de aprovizionare. Este de acord că imaginile distribuite prin Twitter ale pachetelor sunt inacceptabile”, a spus jucătorul.

Guvernul de la Londra a fost deja criticat pentru că a refuzat să asigure o masă gratuită celor mai săraci copii pe perioada vacanţei, în timpul pandemiei de coronavirus, şi a cedat până la urmă, după o campanie susţinută de Rashford. Regatul Unit este ţara europeană unde s-au înregistrat cele mai multe decese după infectarea cu coronavirus – peste 83.000 – şi una din cele mai afectate economic. În timpul vacanţei de Crăciun, UNICEF a contribuit pentru prima dată la asigurarea alimentelor pentru copiii britanici.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here