FOTO: Deszăpezirea comunei Cârligele se face cu utilaje proprii

0
969

Primăria Cârligele a intervenit cu utilajele proprii pentru deszăpezirea celor peste 40 de kilometri de drumuri locale. Acțiunea a avut loc din dimineața zilei de luni când a căzut și prima zăpadă din acest sezon. „A venit și prima ninsoare mai serioasă din această iarnă, însă  acest lucru nu ne sperie și am făcut tot posibilul ca zăpada și înghețul să ne găsească pregătiți. În luna decembrie, Primăria Cârligele a achiziționat un utilaj echipat corespunzător, dotat cu sărăriță și lamă. Colegii noștri au început acțiunea de deszăpezire, încă de la ora 3:00 dimineața și au intervenit pe drumurile de pe raza comunei.  Primăria Cârligele deszăpezește cu utilajele și angajații proprii peste 40 de kilometri de drumuri, dintre care o mare parte sunt destul de intens circulate asigurând legătura cu municipiul Focșani sau legătura între sate, acestea fiind cele care au prioritate urmând ca în cel mai scurt timp posibil să se intervină și pe străzile adiacente“, a precizat primarul Ștefan Moscu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here