Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

INCENDIU la Jariștea, în această noapte! Locuință distrusă în totalitate de flăcări; o femeie de 71 de ani a suferit atac de panică

Joi, 07 ianuarie, în jurul orei 02:05, un apel la numărul unic de urgență 112, anunța izbucnirea unui incendiu la o locuință din comuna Jariștea.
La fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp 3 echipaje de la Detașamentul de Pompieri Focșani, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. De asemenea, la locul intervenției au acționat pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Jariștea și Serviciului Voluntar pentru Situații Odobești, fiecare intervenind cu câte un echipaj și o autospecială de stingere.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la o locuință în suprafață de aproximativ 70 mp.
După aproximativ trei ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, pompierii reușind să salveze din calea flăcărilor o locuință situată în aceeași curte, aflată în imediata vecinătate.
În urma evenimentului a ars în totalitate locuinţa în suprafață de 70 mp, construită din paiantă și învelitoare din tablă, precum şi mobilierul și bunurile de uz casnic aflate în interior. Cauza probabilă a incendiului: coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile.
În timpul intervenției paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex feminin, în vârstă de 71 de ani, care a suferit atac de panică și arsură superficială în zona lombară. Cu toate că i-au fost explicate consecințele, pacienta a refuzat transportul la spital.

* * *

Având în vedere faptul că, burlanele şi coşurile de fum necurățate șau neizolate corespunzător față de materialele combustibile reprezintă una din principalele cauze de incendiu în perioada sezonului rece, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea recomandă cetăţenilor respectarea cu stricteţe a măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice acestei perioade:

• coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic, de persoane specializate şi autorizate;

• nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperișului, planşeului etc.;

• coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm;

• în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

• în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;

• la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel puțin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;

• în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;

• se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;

• gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă).

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea

BULETIN INFORMATIV, 7 ianuarie 2021

foto cu rol de prezentate: botosaninews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?