FOTO! Topul celor mai bogate 5 femei din România, la finalul anului 2020! Cine ocupă primul loc

0
1500
Într-o analiză făcută pe baza cifrelor din Top 300 Capital, jurnaliștii de la Libertatea și-au îndreptat atenția către averile celor mai bogate femei din România.
Conform topului din Capital, clasamentului celor mai bogate femei este condus de Anastasia Soare.
Cea mai bogată femeie din România stă pe un uriaș munte de bani. Creditată cu 650 de milioane de euro, Soare e în top 10 al celor mai bogați români, situându-se pe poziția a 6-a a clasamentului general.
Soare a câștigat banii din industria frumuseții, fiind cunoscută în Statele Unite ale Americii – acolo unde a emigrat la începutul anilor 90 – ca „Regina sprâncenelor”, scriu jurnaliștii de la Libertatea.

Anastasia Soare nu este singura femeie de succes născută în România în topul celor mai bogați români. Pe poziția a noua din Top 300 Capital o întâlnim pe Anca Vlad, fondatoarea grupului Fildas Catena, cu o avere de 480 de milioane de euro.

Topul celor mai bogate femei din România

1. Anastasia Soare: 650 de milioane de euro
2. Anca Vlad: 480 de milioane de euro
3. Veronica Gușă de Drăgan: 250 de milioane de euro
4. Luchi Georgescu: 72 de milioane de euro
5. Simona Halep: 47 de milioane de euro

Așadar, Top 300 Capital o creditează pe Simona Halep la finalul anului 2020 cu o avere de 47 de milioane de euro. Făcând o comparația a banilor din conturi și a averilor pe care le deține, Simona detronează, la acest capitol, nume grele din fotbalul românesc.

Fost antrenor al CFR-ului, Dan Petrescu are 31 de milioane de euro, iar Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist al României din toate timpurile, patronul celor de la Viitorul și al Academiei care-i poartă numele, are, în acest moment, o avere estimată la 29 de milioane de euro.
Halep are cu un milion de euro mai mult decât Cosmin Olăroiu și cu 10 mai mult decât Mircea Lucescu, doi dintre cei mai mari antrenori români, cu performanțe incredibile peste hotare.
Pe locul patru, în fața poziției ocupate în top 5 de Simona Halep, se află antreprenoarea Luchi Georgescu, cu o avere cotată, la finele anului 2020, la 72 milioane de euro.
Luchi Georgescu este acţionar majoritar Meda Prod ’98 şi  Vincon Vrancea, firme aflate printre liderii pieței de profil din țară.
Vincon Vrancea, companie controlată de Luchi Georgescu deține 11 crame și circa 1.500 de hectare de viță-de-vie în podgoriile Odobești, Cotești, Panciu și Huși.
Luchi Georgescu a fost și primul importator român al unor branduri internaţionale precum cafeaua solubilă Elite, ciocolata Milka sau berea Heineken, iar câţiva ani a fost reprezentantul exclusiv al importurilor de produse Philip Morris. Potrivit publicației forbes.ro, au fost ani când Luchi Georgescu muncea şi câte 18 ore pe zi.
În aprilie 2020, Meda și Vincon (Beciul Domnesc), companii deţinute de antreprenoarea Luchi Georgescu, au donat  500 000 de lei pentru a ajuta spitalele în lupta împotriva COVID-19.

sursă text: libertatea.ro, capital.ro, forbes.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here