Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

FOTO! Polițiștii Penitenciarului Focșani au dăruit câte o masă îmbelşugată, hăinuţe şi jucării, pentru cinci familii nevoiașe din Jariștea

Acțiune de caritate desfășurată de polițiștii de penitenciare din cadrul Penitenciarului Focșani

Având în vedere specificul sărbătorilor de iarnă, polițiștii de penitenciare din cadrul Penitenciarului Focșani, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și cu sprijinul preotului paroh Bardaș Cristinel au desfășurat o campanie în care au dăruit din sufletele lor mari pentru oameni aflați în nevoi și cărora le-au adus puțină bucurie în prag de Crăciun.
Polițiștii împreună cu preotul paroh au reușit să aducă zâmbetul pe buze unor 5 familii din Comuna Jariștea, cu posibilități materiale restrânse. Vorbim de oameni împovăraţi de nevoi, încercaţi de viaţă, dar la care nu lipsește speranța și credința din suflete, ce îi ajută să treacă mai ușor peste necazuri. Aceștia au primit o mână de ajutor încât să simtă altfel sărbătorile de Crăciun, cu o masă îmbelşugată, hăinuţe şi jucării pentru copii.
Administrația Penitenciarului Focșani dorește să aducă mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și au contribuit, pentru ca unii copii mai puţin norocoşi să se simtă iubiţi şi să creadă în continuare în minunile pe care le poate aduce Sărbătoarea Crăciunului.
Demersul s-a realizat cu respectarea măsurilor de protecție impuse de actualul context epidemiologic.
Inspector principal de poliție penitenciară Ovidiu POPESCU
Purtător de cuvânt
Penitenciarul Focşani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?