ANCOM: De la 1 ianuarie, operatorii din România nu mai au obligaţia să ofere roaming la tarife naţionale în Marea Britanie

0
119

Operatorii telecom din România nu mai au obligaţia să ofere roaming la tarife naţionale în Marea Britanie începând din 1 ianuarie 2021, în urma încetării obligativităţii legislaţiei europene de profil pentru Marea Britanie, potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, Eduard Lovin, citate într-un comunicat al instituţiei remis marţi AGERPRES. Începând cu data de 1 ianuarie 2021, reglementările europene privind „Roam like at home‟ (RLAH) nu mai sunt obligatorii pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (inclusiv Gibraltar), ca urmare a încheierii perioadei de tranziţie după retragerea acestei ţări din Uniunea Europeană, se precizează în comunicatul ANCOM.Astfel, din 1 ianuarie, tarifele de roaming în Marea Britanie vor fi stabilite în continuare în condiţii comerciale, iar ANCOM recomandă utilizatorilor români care vor călători în Marea Britanie să verifice în prealabil la furnizorul lor tarifele de roaming aplicabile.

Vicepreşedintele ANCOM a precizat că nu există vreo interdicţie pentru furnizorii de servicii telecom din România să continue să ofere roaming în Marea Britanie la tarife naţionale şi după 1 ianuarie. „Încetarea mecanismul ‘Roam like at home’ în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021 înseamnă că operatorii telecom din România nu mai au obligaţia legală să ofere utilizatorilor roaming la tarife naţionale în Marea Britanie. RLAH este un beneficiu garantat doar în interiorul Spaţiului Economic European – bineînţeles, nu există o interdicţie pentru furnizorii din România să păstreze în continuare Marea Britanie în sfera de aplicare RLAH, dar o astfel de decizie ţine strict de strategia comercială a fiecărui furnizor. În orice caz, utilizatorii beneficiază de măsuri de protecţie şi în cazul călătoriilor în afara Uniunii Europene, precum mesajul de informare personalizat cu privire la tarifele de roaming aplicabile în statul vizitat sau atenţionarea cu privire la atingerea plafonului financiar de 50 de euro, fără TVA, pentru volumul de date consumat în roaming‟, a afirmat Eduard Lovin.Începând din 15 iunie 2017, utilizatorii români care călătoresc ocazional în ţările din Spaţiul Economic European (SEE – Uniunea Europeană, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) beneficiază de mecanismul „Roam like at home‟, în baza căruia sunt tarifaţi pentru serviciul de roaming ca şi cum ar fi un consum efectuat în România, în afara propriei reţele, în măsura în care acesta nu depăşeşte anumite limite de volum, se menţionează în comunicatul ANCOM.

Furnizorii de servicii telecom pot stabili anumite condiţii de utilizare a serviciului de roaming în UE/SEE (politica de utilizare rezonabilă) pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a acestui serviciu în alte scopuri decât cele pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu în scopul de a preveni roaming-ul permanent în UE/SEE, potrivit ANCOM.În Infocentrul ANCOM, cu ajutorul Calculatorului de date, utilizatorii pot afla volumul de date ce poate fi consumat în roaming fără costuri suplimentare, pe teritoriul UE/SEE, dacă li se aplică o limită pentru utilizarea rezonabilă. Rezultatele din Calculatorul de date nu sunt valabile şi pentru utilizatorii RCS&RDS, această societate fiind autorizată de ANCOM, în conformitate cu regulamentele europene, să aplice anumite suprataxe pentru serviciile de roaming în UE/SEE, se precizează în comunicatul ANCOM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here