ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII
Zilnic, poliţiştii vrânceni împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea şi poliţişti locali, au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin H.G. nr. 935/2020, în contextul prelungirii stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, prin HG nr. 1.065 din 11 decembrie 2020.
Astfel, în ultimele 24 de ore au fost desfăşurate 14 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.
În intervalul orar 23.00 – 05.00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, prevăzută de H.G. 935/2020.
În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 128 de societăți comerciale, au legitimat peste 1400 de persoane și au controlat 82 de vehicule, 48 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.
Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 118 sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 16000 lei.
Totodată, 12 persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 4000 de lei.
Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conştientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19.
Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ.
Împreună vom reuși!
Respectăm distanțarea fizică, purtăm masca de protecție, respectăm regulile de igienă. Pentru sănătatea dumneavoastră și a celor din jur!
COMUNICAT DE PRESĂ al IPJ Vrancea, 19 decembrie 2020