Sărbătoarea Ignatului, sau ziua sacrificării porcilor

0
762
Una dintre cele mai importante tradiții care se ține înaintea Crăciunului, mai precis în data de 20 decembrie, este Ignatul sau tăierea porcului. Alaiul sărbătorilor de iarnă, care se întinde pe parcursul a trei săptămâni, începe în 20 decembrie cu Sărbătoarea Ignatului. În religia creștin-ortodoxă este prăznuit, în această zi, Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu, urmaș al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei și ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Sacrificarea porcului se face după un adevărat ritual care este ţinut cu sfinţenie de fiecare familie şi care diferă de la o zonă la alta.
Ziua de 20 decembrie este cunoscută și sub numele „Ignatul porcilor“, când mulți români, mai ales din mediul rural, conform unei vechi tradiții, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun și celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion. Sacrificarea porcului de Crăciun este o dovadă a modului în care o practică păgână a ajuns să se asocieze cu o sărbătoare creștină. Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului amintește de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este cel de la cumpăna dintre vechiul an și cel nou se miza pe funcția regeneratoare a sacrificiului. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se încheie, o nouă viață se naște, aceea a noului an. În credința vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinității întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la solstițiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. După aceea, ziua începea să crească și Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii și a vieții.
În desfășurarea sacrificării porcului se respectau anumite condiții de timp și spațiu. Sacrificarea nu poate fi începută înainte de ivirea zorilor și nici nu poate depăși apusul soarelui. Trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ține la distanță, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuțile sacrificiului. Totodată, locul ales pentru tăierea porcului este supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat și stropit cu apă sfințită sau cu apă neîncepută, pentru a îndepărta duhurile necurate.
În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă de obicei toți membrii ei, iar pentru copii este un prilej de veselie și joacă. De cu seară, oamenii pregătesc câteva cuțite bine ascuțite, o butelie de gaz sau paie — pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină și șoric.
Bărbații sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului, iar tradiția cere ca acela care taie porcul să fie un om curat, care înainte de sacrificiu trebuie să meargă la Biserică, să se spovedească, părintele iertându-i și păcatul uciderii porcului. Se spune că femeile nu au voie să participe la tăierea porcului nici măcar pentru a turna băutură în paharele bărbaților, deoarece, fiindu-le milă, animalul nu poate muri. Rolul femeilor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.

Ritual pentru tranşarea porcului

Porcul sacrificat se aşează cu faţa către răsărit şi se acoperă cu paie cărora li se dă foc. În acest timp, cei prezenţi primesc câte un pahar de ţuică sau vin fiert. Se adaugă paie până ce părul de pe porc este ars, după care se trece la pârlit fie cu forja (un fel de butelie in care se pun lemne uscate şi care este acţionată electric sau manual), sau cu butelia de la aragaz. După ce a fost pârlit timp de aproape două ore, animalul se udă cu apă şi se dă cu sare, pentru ca apoi să fie pus pe o masă şi acoperit cu o pătură, lăsându-se câteva minute să se aburească. Înainte de a i se tăia capul, porcul se însemnează în frunte cu semnul crucii, iar proprietarilor le este adresată urarea „Să dea Dumnezeu să mâncaţi porcul sănătoşi“.
„Porcul se tranșează în aşa fel încât gospodinele să poate după aceea să facă diverse preparate din el. Eu din câte știu nu se aruncă nimic de la porc, totul e folosit cu foarte mare chibzuinţă. Sunt pregătite preparatele tradiționale româneşti, însă unele gospodine fac şi alte genuri de mâncăruri importate din spaţiul european. Trebuie avut în vedere faptul că noi cei de pe Valea Râmnicului ne dorim ca tradiţiile legate de toate evenimentele sărbătorilor de iarnă să fie păstrate, duse mai departe şi promovate aşa cum o făcea în urmă cu o sută de ani boierul Menelaş Chircu“, a spus Sorin Pantelimon din Jitia.

„Pomana porcului“

Se pune deoparte carne pentru cârnați, caltaboși, tobă, pentru friptura de la „pomana porcului“. Picioarele se folosesc pentru piftie. Se spune că românul știe să folosească fiecare bucată din porc, mai mult decât orice nație din lume care mănâncă acest fel de carne. Începând de la urechi și coadă, mâncate de obicei de copii, la carnea macră și slănina pusă la afumat, până la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea tocată, totul este folosit de gospodina casei pentru bucatele din care toți vor degusta la masa din ziua Nașterii Domnului. După tranşarea și sortarea cărnii, gospodina casei pregătește o masă, numită tradițional „pomana porcului“, pentru toți oamenii care au ajutat la tăierea porcului.
Astfel, într-un ceaun mare, de tuci, se prăjește carne din porcul proaspăt sacrificat, tăiată din toate părțile porcului: mușchi, ficat, slănină, coastă. Odată cu friptura, gospodina face și o mămăligă mare, cât să ajungă pentru toți mesenii și, în mijlocul mesei, pune și un castron cu murături. De obicei, masa se așează în curte, în fața casei, se mănâncă în picioare și, alături de mâncare, se bea țuică fiartă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here