Marele premiu în valoare de peste 7,1 milioane de lei la Loto 6/49 a fost câştigat duminică în Suceava, cu un bilet de 33,5 lei, informează Loteria Română într-un comunicat transmis luni AGERPRES. „La tragerea principala Loto 6/49 de duminică, 6 decembrie 2020, s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de în valoare de 7.130.807,28 lei (peste 1,46 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat în Suceava şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de 33,50 lei”, se arată în comunicatul Loteriei Române.
De asemenea, la tragerea Noroc de duminică, la categoria a II-a s-a înregistrat un câştig în valoare de 495.527,40 lei. Biletul norocos a fost jucat în Sibiu şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 şi opt variante la Noroc. În ceea ce priveşte tragerea suplimentară Loto 6/49 de duminică, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câştig în valoare de 94.709,20 lei. Biletul norocos a fost jucat in Roman şi a fost completat cu doua variante simple la Loto 6/49 şi două variante la Noroc.
Pentru tragerile loto de joi, la Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 14,81 milioane lei (peste 3 milioane de euro). La categoria a II-a se înregistrează un report de aproximativ 820.000 de lei (peste 168.200 de euro) la care se adaugă câte un autoturism Dacia Logan pentru fiecare variantă câştigătoare la această categorie.
Articolul INTEGRAL pe – https://bit.ly/3qEbKcS