Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Cinci vieţi salvate de un vrâncean aflat în moarte cerebrală

Durerea unei familii din Vrancea a cărei rudă se afla în moarte cerebrală, s-a transformat într-o rază de lumină pentru alte cinci persoane prin donarea de organe și țesuturi. Intervenția s-a realizat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. În urma prelevării organelor și țesuturilor, un pacient aflat în stare critică a primt o nouă șansă la viață prin intermediul unui transplant hepatic, alți doi pacienți de 46, respectiv 47 de ani au primit câte un rinichi, în timp ce alți doi pacienți își vor putea recăpăta vederea în urma intervențiilor de transplant de cornee.

Anunțul a fost făcut astăzi de reprezentanții Agenției Naționale de Transplant printr-un mesaj pe Facebook: „Mulţumim celor care au puterea să dăruiască viaţă dincolo de durerea lor. În luna cadourilor şi a dorinţelor, încă o familie a ales să dăruiască o şansă la viaţă altor semeni – o dovadă a iubirii faţă de oameni ce nu poate fi cuantificată în cuvinte. Transplantul înseamnă VIAŢĂ!

În urma gestului plin de altruism al unei familii din Vrancea, care a fost de acord cu donarea de organe şi ţesuturi, alte 5 destine au fost schimbate în bine, în urma intervenţiilor de transplant organe şi cornee. La Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof.Dr. Nicolae Oblu” Iaşi s-a realizat o nouă intervenţie de prelevare de organe şi ţesuturi, prin bunăvoinţa familiei unui pacient, aflat în moarte cerebrală. Decizia de a ajuta alţi oameni necunoscuţi, care trebuie luată într-un astfel de moment, este una foarte grea şi încărcată de emoţii puternice.
Cu profesionalism şi mult efort, echipa ATI şi de coordonare a spitalului din Iaşi (Dr. Ecaterina Olaru şi Dr. Anca Rotaru), alături de coordonatorul regional de transplant, Dr. Raluca Neagu Movilă, au făcut posibil să fie pornite resorturile speranţei pentru alţi pacienţi. În condiţiile foarte dificile datorate contextului epidemiologic, dedicarea şi efortul echipelor medicale implicate, de la donare la transplant, demonstrează, prin rezultate că transplantul este intervenţia salvatoare de vieţi realizată la cel mai înalt grad de profesionalism şi responsabilitate.

Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipele Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf Spiridon» , pentru ficat şi cornee, şi ale Spitalul Clinic Dr. C I Parhon, Iasi pentru rinchi. Astfel, un pacient aflat în stare critică a primit o nouă şansă la viaţă prin intervenţia de transplant hepatic realizată de echipa de profesionişti a Centrului de Transplant Hepatic Fundeni. Alţi doi pacienţi, de 46, respectiv 47 de ani, aflaţi în suferinţă pe listele de aşteptare vor întâmpina cu bucurie şi recunoştinţă Crăciunul datorită intrevenţiilor de transplant renal realizate cu multă măiestrie şi pricepere de echipa Spitalului Clinic «Dr. C.I.Parhon» Iaşi. Doi oameni işi vor recăpăta vederea în urma intervenţiilor de transplant cornee realizate la Spitalul Spiridon Iaşi.

Respect şi recunoştinţă tuturor echipelor medicale implicate în această activitate atât de complexă şi sensibilă, prinsă permanent între suferinţă şi speranţă. Apreciem, mai mult ca oricând, efortul acestor oameni, profesionalismul şi dedicarea cu care îşi fac datoria în aceste zile atât de dificile”, se arată în postarea Agenției Naționale de Transplant.

Fotografie cu rol de prezentare: libertatea.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?