Misiuni pentru siguranța procesului electoral

0
312

Efectivele M.A.I. din județului Vrancea, angrenate în activitățile de menținere a climatului de ordine și siguranță publică pe perioada alegerilor parlamentare din data de 06 decembrie a.c., au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru a preveni apariția unor incidente. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

Astfel, în perioada 05-06 decembrie a.c., 1.169 de efective, dintre care 595 de poliţişti, 325 de jandarmi, 232 de reprezentanţi I.S.U. vor asigura paza şi protecţia a 361 de secţii de votare dispuse în 321 de locații, ce s-au constituit pe raza judeţului Vrancea.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, personalul MAI angrenat în paza şi protecţia secţiei de votare va fi sprijinit, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Astfel 71 de polițiști vor fi constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.

În ziua procesului electoral, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea va avea în responsabilitate 257 de secţii de votare, constituite în 235 de locaţii, unde vor fi prezenţi 314 poliţişti, Inspectoratul de Jandarmi Vrancea va avea în responsabilitate 95 de secții de votare dispuse în 77 locații, iar Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență va avea arondate 193 de secții de votare, în 181 de locații.

Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

De asemenea, specialiștii I.S.U. Vrancea au desfăşurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă și pentru respectarea măsurilor de prevenire si stingere a incendiilor cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor parlamentare din 06 decembrie 2020, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală, regulile de conviețuire socială precum și măsurile de protecție individuală în contextul pandemiei de Sars Cov2.

Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

***

Comunicat IPJ Vrancea din 4 decembrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here