Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

A murit într-un cumplit accident Marius Rădoi, component al echipei de tenis de masă a CSM Focșani 2007

„Familia CSM Focșani 2007 este, de ieri, mai săracă. A plecat la cele veșnice, în urma unui cumplit accident de circulație petrecut pe drumul national DN 65, Marius Rădoi, component al echipei de tenis de masă a clubului, participantă în Campionatul Diviziei A.

A fost un sportiv și un coleg excepțional, mereu vesel, oricând gata să ajute pe oricine ar fi avut nevoie. Originar din Slatina, s-a integrat foarte bine în grupul jucătorilor de tenis de masă ai CSM Focșani 2007. Să-ți fie lin drumul în veșnicie Marius Rădoi !”, este mesajul publicat astăzi de clubul sportiv CSM Focșani 2007, pe pagina oficială de facebook.

 

foto: facebook FRTM

Marius Rădoi nu a mai putut fi salvat după ce maşina pe care o conducea s-a lovit de un cap de pod

Marius Rădoi a murit miercuri seară, pe 2 decembrie 2020, în urma unui grav accident rutier. Maşina în care se afla, singur, a derapat într-o curbă şi s-a izbit de un cap de pod. În ciuda faptului să s-a încercat timp de două ore resuscitarea sa, tânărul nu a mai putut fi salvat.

Marius era jucător de tenis de masă, iar în palmaresul său era şi un titlu de campion balcanic. De asemenea, a ieşit de nenumărate ori campion naţional.
Marius Rădoi a fost legitimat la CSM Slatina, iar din vară se transferase la CSM Focşani 2007.
În primul echipaj de poliţie care a ajuns la faţa locului era chiar tatăl său, inspectorul-şef adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt, comisarul-şef Cristinel Rădoi, anunţă adevărul.ro.

„O veste tristă și aproape incredibilă a făcut, în această dimineață, înconjurul lumii tenisului de masă românesc. La numai 19 ani, Marius Rădoi și-a pierdut viața într-un accident de mașină. Marius a fost legitimat la CSM Slatina, iar din vară se transferase la CSM Focșani 2007. Transmitem condoleanțe familiei îndoliate și păstrăm un moment de reculegere în amintirea lui Marius. Dumnezeu să-l odihnească!”, a anunțat, într-un comunicat, Federaţia Română de Tenis de Masă.

Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?