GALERIE FOTO: Ziua Națională a României, sărbătorită în Vrancea cu distanțare socială

0
479

Manifestările dedicate împlinirii a 102 ani de la realizarea Marii Uniri s-au desfășurat diferit de anii trecuți, din cauza pandemiei de COVID-19 care afectează întreaga lume, inclusiv România. Fără defilare de trupe, fără parade, fără prezentare de tehnică de luptă și fără oameni. Da, manifestări dedicate Zilei Naționale a României la care românii nu au putut participa pentru a respecta măsurile de distanțare socială, măsură esențială în combaterea noului coronavirus. La nivel național, dar și la nivel județean și local, au fost organizate mici momente festive pentru a marca împlinirea a 102 ani de la Unirea cea Mare și Ziua Națională a României.

În municipiul Focșani au avut loc manifestări dedicate aniversării Zilei Naționale a României dar nu de amploarea celor din anii trecuți. Motivul, pandemia care afectează întreaga umanitate. Manifestarea a fost organizată în Piața Unirii, cu prezența oficialităților locale și militarilor Garnizoanei Focșani. Au fost prezentate doar alocuțiunile reprezentanților administrației județene și locale, fără obișnuita defilare.

Mesajul primarului Cristi Misăilă a fost prezentat de actrița Roxana Lupu:

Se împlinesc 102 ani de când românii din toate provinciile au transformat în realitate visul de veacuri al străbunilor noștri. La 1 Decembrie 1918, bravii noștri înaintași au făcut România Mare! Într-o lume abia ieșită din ghearele primei conflagrații mondiale, întreaga societate românească a arătat că poate trece peste neînțelegeri, pentru a se pune, cu mic cu mare, în slujba interesului național.

Astăzi, lumea luptă cu un virus ucigaș și, tocmai de aceea, avem obligația de a nu uita istoria și de a urma exemplul înaintaşilor noștri! Doar împreună, uitând de ură, fără dezbinare, fără simpatii și adversități politice, vom ieși învingători și acum! Astăzi, de Ziua Națională a României, fac un apel la toți cei care simt românește! Să lăsăm deoparte interesele personale sau cele de grup și să punem mai presus de orice interesele românilor și ale României. Cinstea, Respectul, Munca, Demnitatea și Iubirea față de ȚARĂ să fie cele ce ne ghidează pe fiecare dintre noi în acțiunile noastre! Doar așa vom onora, în cel mai bun mod cu putință, memoria tuturor celor ce s-au jertfit pentru integritatea şi libertatea poporului şi a României. Să înțelegem, odată pentru totdeauna, că numai uniţi suntem puternici și numai împreună putem face din România ţara la care au visat bunii și străbunii noştri!

Cu gândul la moștenirea lăsata nouă de făuritorii Marii Uniri, dar și la ceea ce noi, cei de azi, vom lăsa moștenire generațiilor viitoare, vă urez, dragii mei focșăneni, un sincer și călduros La Mulți Ani! Fie ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze România, iar nouă să ne lumineze mintea, inima și gândurile noastre!“, a arătat în mesajul său, primarul municipiului Focșani Cristi Misăilă.

Notă discordantă au făcut cei de la USR-PLUS care au preferat să se afișeze cu mesajele folosite în campania electorală pe trotuarul de vis-a-vis de Piața Unirii. De altfel, la finalul manifestărilor, cei de la USR-PLUS au fost legitimați de un echipaj de jandarmi.

Coroane de flori, depuse la monumente

Primarul orașului Mărășești, Valerică Chitic, a transmis locuitorilor orașului un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României. „Ziua Națională a României este prilej de mare bucurie pentru toți românii. Vă doresc ca 1 Decembrie să vă aducă sănătate, fericire și multe realizări! La mulți ani, dragi români! La mulți ani, România!“, a scris primarul Valerică Chitic pe pagina sa de facebook.

Autoritățile locale din comuna Cîrligele au marcat Ziua Națională a României și împlinirea a 102 ani de la Marea Unire prin depunerea de coroane cu flori la monumentele eroilor din localitate. Momentul a fost marcat în prezența a doar 6 persoane, pentru a respecta măsurile impuse de autorități în lupta cu coronavirusul. „La mulți ani, cârligeni! La mulți ani, România! Să fim mai buni, mai puternici și demni. Să iubim România în fiecare zi și să purtăm tricolorul în suflet oriunde am fi! Recunoștință eroilor neamului care au luptat pentru libertatea și unitatea noastră!“, a scris primarul Ștefan Moscu pe pagina sa de facebook.

„Omagiu pentru cei care au murit luptând pentru libertate, credință și întregirea neamului. La mulți ani, România! La mulți ani, dragi gugeșteni!”, este un mesaj postat pe pagina de Facebook a Primăriei Gugești.

Primarul municipiului Adjud, Florin Nechifor, a precizat că: „Sărbătorirea Zilei Naționale a României nu este doar o ocazie de a rememora faptelor eroice ale trecutului ci și un prilej de recunoaștere a sacrificiilor pe care unii dintre semenii noștri le fac în prezent pentru ca noi să ne putem bucura sănătoși de liniște și pace! De aceea astăzi, în numele tuturor adjudenilor, le mulțumesc cadrelor medicale din Spitalul Municipal Adjud care, încă de la începutul pandemiei, își riscă zilnic propria sănătate muncind până la epuizare pentru a reda sănătatea semenilor lor! La mulți ani și vă mulțumim!“.

De asemenea, pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Adjud a fost transmis mesajul sopranei Angela Gheorghiu:

„Dragii mei,

De 1 decembrie, Ziua Națională a României, vă doresc tuturor multă sănătate și tot ce este mai bun și mai frumos în aceste vremuri stranii. M-am născut și am trăit la ADJUD până la vârsta de 14 ani, primii mei pași și primii ani de studiu i-am facut la Adjud, locul în care am văzut lumina acestei lumi, locul care îmi hrănește forțele, inspirațiile, avântul, optimismul și verticalitatea mea. Pe oricare program de concert sau spectacol, dar și în toată massmedia mondială, din 1990 încoace, biografia mea începe cu numele orașului natal, ADJUD! Revin cu bucurie să o revăd pe Mama mea, atunci când timpul îmi permite. Azi, în zi de sărbătoare, sunt din nou alături de voi, toți, printr-o sinceră îmbrățișare caldă, transmițându-vă tuturor cele mai bune gânduri! La mulți ani!

Angela Gheorghiu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here