După ce a vazut reportajul Recorder, Iohannis acceptă că PNL a promovat impostori!
“Este inacceptabil, mai ales în perioada atât de complicată pe care o traversăm acum, provocată de pandemia de COVID-19, ca în poziții importante în structurile centrale sau locale ale administrației să fie promovați oameni mediocri, fără experiență, impostori sau alte persoane care nu dețin calitățile și calificările necesare”, a declarat președintele Iohannis după ce a vizionat ancheta ziariștilor de la Recorder.
În acest fel, Iohannis recunoaște abuzurile inimaginabile făcute de Ion “Grindă” Ștefan. Caracatița rudelor și incapabililor promovați de Ion Ștefan distruge zilnic Vrancea. Cerem demiterea de urgență a celor puși de Ion Ștefan în funcții publice și anchetarea acestuia de către DNA.
Dintre neamuri, deschizătorul de drumuri a fost finul său de cununie, Jan Florin Vasilache, uns consilier personal al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, urmat de verișoara pe care nu o cunoaște – Dorina Ştefan, pusă în funcţia de director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Vrancea.
De departe cea mai tare promovare este cea a nepotului său, Sergiu Marian Bordea, în funcţia de director al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, postură din care conduce finanțele şi vămile din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea, Tulcea, Brăila, Constanţa. Sergiu Marian Bordea este soțul fiicei lui Ștefan Coman, fratele lui Ion Ștefan, considerat arhitectul avansării explozive a actualului ministru al Dezvoltării. Practic, ginerele Sergiu Bordea trebuie să-l controleze pe patronul Coman Ștefan, socrul său!!! Tare de tot asta!!!
Altă rudă înfiptă bine pe postul de director la Regionala CFR Galaţi este Sorin Mihăilescu, cumătrul lui Ion Ştefan. Relațiile de familie cu familia Mihăilescu datează de pe vremea lui Niculaie Lățcan, fost primar al Focșaniului și socru al lui Ion Ștefan. Sorin Mihăilescu este fiul fostului viceprimar al Focșaniului din perioada Lățcan! Lista cu rude a ajuns și la Klaus Iohannis care, până acum, nu a spus nimic.
Berbece, chelnerul ajuns prefect. Verișoara unsă director de spital!
Între cei mai mari profitori ai metodelor uluitoare de promovare în funcții este Gheorghiță Berbece. Fost chelner și consilier al lui Grindă, a fost pus de acesta, printr-un artificiu aflat la limita legii, în funcția de prefect al județului Vrancea. Imediat ce Berbece a ajuns în funcție, a tras toate sforile ca fiul său, Iulian, să ajungă într-un post de consilier al ministrului de Interne. Familia Berbece merită chiar un „premiu” pentru distugerile aduse județului din cauza incompetenței lui Gheorghiță, care a dat lovitura prin numirea verișoarei sale, Codruța Neagu, stomatolog de meserie, în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon din Focșani. Din această funcție, Codruța Neagu a făcut o serie de abuzuri incredibile constatate de Curtea de Conturi. Și de Codruța Neagu știe Klaus, dar tace!
Stomatologul Cătălin Bunghez, iubitul consilierei locale PNL, Ana Maria Laura Dimitriu (cea care a finanțat PNL cu 300.000 de euro, bani împrumutați de la Grindă) a fost pus la conducerea Direcției de Sănătate Publică Vrancea. Combinația Codruța Neagu – Cătălin Bunghez s-a dovedit fatală pentru vrâncenii care au murit din cauza incompetenței celor doi de a gestiona pandemia Covid-19 la nivel județean. Responsabilii morali ai acestor numiri sunt Ion Ștefan și Gheorghiță Berbece, care i-au propus, precum și Nelu Tătaru, Ludovic Orban, Klaus Iohannis, care au acceptat aceste numiri și le-au girat! Să nu mai vorbim despre echipa de manichiuriste care fac ce vor mușchii lor la DSP.
La ministerul Dezvoltării, Ion Ștefan a format un adevărat clan cu Liviu Bostan (trimis între timp tot de Grindă la INA), care a fost angajat în Corpul de Control al ministerului, ziarista Iulia Creţu, Alina Ramona Drumea (consilier local Focșani), Simona Costea (fiica unui angajat de la firma lui Grindă, Ionel Costea, ajuns și el consilier local la Focșani) și manichiurista Andreea Patricia Gălăţeanu.
În condițiile în care președintele Klaus Iohannis a pozat într-un campion al luptei anti-corupție, îi cerem să treacă prin foc și sabie PNL-ul plin de incompetenți și corupți. Adică tocmai partidul căruia îi face campanie electorală în mod deșănțat, pe față!
Sau PNL nu trebuie deranjat???
Comunicat de presă PSD Vrancea
Articol executat de SC MEDIA UNO SRL, la comanda PSD filiala Vrancea, Cod mandatar 11200020