Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a fost ales prim-vicepreședinte al Asociației Orașelor din România (AOR) și va reprezenta orașele din țară în relația cu Guvernul și Parlamentul. De reținut că primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a fost ales vicepreședinte al Asociației Orașelor din România de două ori, ultima dată în cadrul Adunării Generale de Alegeri care avut loc în perioada 3-5 august 2016 la Phoenicia Grand Hotel București. La manifestare au participat aproximativ 200 de primari de orașe din România. Conform statutului AOR, fiecare regiune de dezvoltare își alege câte un vicepreședinte. Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș a fost ales vicepreședinte al Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, fiind votat în unanimitate de primarii din această regiune.
În anul 2019, primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a primit premiul pentru performanță și succes în administrație. Distincția i-a fost acordată edilului șef în cadrul Galei „AOR- 25 de ani“ de la Teatrul Național București „I.L. Caragiale”, Sala Pictură. La eveniment au participat primarii de oraşe din întreaga ţară şi principalii parteneri din cadrul Administrației Prezidențiale, ministerelor, agenţiilor guvernamentale.
Primarul Daniel Nicolaș a implementat sau are în curs de implementare mai multe proiecte de investiții care vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii locale, din care amintim:
„Reabilitare infrastructură stradală“ – în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Valoare: 6.597.296 lei (perioada 2014-2017). Prin acest proiect au fost reabilitate: Str. Dobrogeanu Gherea, Str. Smardan, Str.Dimitrie Cantemir, str. Cuza Voda, Str. Tudor Vladimirescu, Str. St. O. Iosif, Str. C.A Rosetti, Str. Crinului, Str.Victoriei, Str. Dogariei, Str. Obor, Str. N. Balcescu, Str. N. Ionita , Str. Beciu Domnesc;
„Modernizare și reabilitare rețea stradală în orașul Odobești“ – în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Valoarea investiției este de 7.415.448.00 lei (perioada 2015- 2017). Au fost reabilitate străzile: Str. Stadionului, Fund. Stadionului, Str.Avram Iancu, Fund. N. Ionita, Str. Muncii, Str. Caporal Diea, Str. Măgura, Str.Meteor, Str.Cazacli, Str. Podgoriei, Strada Ciprian Porumbescu, Strada 1 Mai, Str. Calea Ivancesti, Str.Cuza Voda, Str.Câmpului, Strada C-tin Giurascu, Str. Profesor Odobesteanu, Str. Mărășeșești, Str. Școala Viticolă;
„Modernizare drumuri de exploatare agricolă“ – finanţat prin PNDR -FEADR, Măsura 125. Au fost asfaltate drumuri agricole pe o lungime de 7,54 km liniari. Aceste drumuri sunt conexe cu alte drumuri de interes local. Valoare investiției este 2.746.000 lei;
„Construire ansamblu de locuințe sociale D+P+2E+M (60 unități locative), în Cartier Mihai Sturza, Str. Dimitrie Constantinescu, Oraș Odobești“, proiect finanţat prin programul de Construire locuințe sociale, conform O.U.G 74/2007. Valoarea investiției este de 8.297.448,83 lei, (perioada 2015-2017).