În acest moment, polițiștii vrânceni desfășoară o acțiune cu efective mărite, context în care sunt efectuate simultan 26 de percheziții domiciliare.
Activitățile au loc în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul silvic sau conexe acestuia.
Participă aproximativ 80 de polițiști de ordine publică, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Vrancea.
De asemenea, sunt prezenți specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Focșani și ai Direcției Silvice Vrancea.
Totodată, la acțiune participă jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea /Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău.
COMUNICAT DE PRESĂ al IPJ Vrancea, 25 noiembrie 2020