Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Premiu de la Primăria Focșani pentru gimnasta Ana-Maria Bărbosu

Primăria Focșani o va premia pe gimnasta Ana-Maria Bărbosu, campioană absolută a României la Campionatul Național al junioarelor. La ședința Consiliului Local din această săptămână, va fi discutat proiectul prin care se alocă două mii de lei pentru premierea gimnastei focșănene și antrenorilor de la CSS Focșani. „Premiul acordat gimnastei Ana Maria Bărbosu va fi în valoare de o mie lei, antrenorii Daniela Trandafir și Cezar Stoica vor primi un premiu ca câte cinci sute lei fiecare”, se arată în proiectul de hotărâre. Reamintim că Ana-Maria Bărbosu a devenit campioană absolută a Romîniei la acest nivel după ce s-a clasat pe primul loc la individual compus, paralele, sol, sărituri și bârnă la Campionatul Național al junioarelor, care a avut loc la Ploiești. În cadrul aceleiași competiții, Iulia-Florentina Trestianu a încheiat competiția cu medalie de bronz la individual compus și medalie de argint la paralele. Cele două campioane sunt sportive ala Clubului Sportiv Școlar, fiind pregătite de profesorii antrenori Daniela Trandafir și Cezar Stoica. Ana-Maria și Iulia-Florentina sunt componente ale Lotului Național și se pregătesc la Deva, la Centrul Național Olimpic pentru junioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?