Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

PNL-iștii își bat joc de viticultori!

Guvernul liberal a așteptat campania electorală pentru alegerile parlamentare ca să aplice măsurile dispuse la nivel european pentru susținerea agricultorilor afectați de pandemia de Covid 19. La sfârșitul lunii martie, a fost aprobat de Comisia Europeană un Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, prin care erau stabilite condițiile în care statele membre ale Uniunii puteau susține agricultorii. Comunicarea Comisiei Europene stabilea pragul maxim de 100 mii euro pentru fermierii din domeniul producției primare de produse agricole și impunea ca „cuantumul ajutorului acordat întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu trebuie stabilit pe baza prețului sau a cantității produselor introduse pe piață”.

PNL-iștii au avut nevoie de șapte luni de zile pentru ca, abia în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, să fie lansat în dezbatere publică proiectul ordonanței de urgență prin care se acordă ajutoare de stat pentru viticultorii care au avut de suferit din cauze epidemiei de Covid 19. Proiectul de act normativ trebuia lansat mult mai devreme pentru a oferi un sprijin concret producătorilor de struguri în campania de recoltare din această toamnă, așa cum arată și motivele invocate de guvern în proiectul ordonanței de urgență, respectiv„scăderea puterii de negociere a producătorilor vitivinicoli care desfășoară activități pentru producerea strugurilor pentru vin”.

Ajutorul de stat pentru viticultori va fi de maxim 500 euro/hectar însă valoarea exactă va fi cunoscută după centralizarea tuturor cererilor și finalizarea verificărilor documentelor. Dacă valoarea sumelor solicitate de viticultori va fi mai mare decât plafonul stabilit de guvern, atunci valoarea ajutorului de stat va fi redusă proporțional pentru toți beneficiarii. Suma maximă pe care o poate primi un viticultor este de 100 mii euro, adică pentru 200 hectare de vie cultivată cu struguri pentru vin.

Pentru a putea obține aceste fonduri este nevoie ca producătorii de struguri să fie înregistrați în evidențele APIA în anul 2020, cu cerere unică de plată pe suprafață, „să exploateze plantații viticole înscrise în Registrul plantațiilor viticole și să aibă pentru acestea depuse și înregistrate declarații de recoltă aferente campaniei de recoltare a strugurilor pentru anul 2019, potrivit prevederilor legale în vigoare”. Cererile pentru obținerea ajutorului de stat trebuie depuse în termen de maxim șapte zile lucrătoare de la de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?