A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Cei care vin din aceste țări intră în carantină

0
1666

Autoritățile au actualizat, vineri, lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Au fost introduse două noi state, SUA și Serbia, și au ieșit cinci. Rămân în continuare pe listă țări precum Italia, Franța și Portugalia.

„Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de astăzi, 20 noiembrie 2020, Hotărârea numărul 55. Prin această hotărâre a fost actualizată lista ţărilor şi zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România”, a transmis, vineri seară, Grupul de Comunicare Strategică. 

„Art.1 – Se aprobă lista ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta.

Art.2 – Se abrogă alin. 2 al art. 3 din Hotărârea CNSU nr. 54 din 12.11.2020, persoanelor care sosesc din Danemarca în România, fiindu-le aplicabile toate excepţiile de la măsura carantinării prevăzute în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în hotărâre, potrivit news.ro.

Astfel, pe lista acestor state se află Italia, Franţa, Ungaria,  Bulgaria, Austria, Serbia, Statele Unite ale Americii, Danemarca, Muntenegru,  Elveţia, Georgia, Liechtenstein, Slovenia, Cehia, Polonia, Guam, Croaţia,  Portugalia, Armenia, Lituania, Iordania, Macedonia de Nord, Bosnia Herzegovina, Polinezia Franceză, Andorra, Luxemburg, San Marino.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here