FOTO! Preoții și credincioșii din Panciu și Budești au donat sânge în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”

0
474

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Protoieria Panciu a inițiat o acțiune de donare de sânge, care face parte din campania națională Donează sânge, salvează o viață!, organizată de Patriarhia Română. Activitatea vine în sprijinul pacienților din spitale, care au nevoie de transfuzii pentru diferite intervenții chirurgicale.

În perioada 16-20 noiembrie 2020, aproximativ 90 de preoți și credincioși din cuprinsul Protoieriei Panciu au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea. Această acțiune va avea loc și în zilele de 23 și 24 noiembrie 2020, când sunt așteptați să participe și alți donatori care înțeleg importanța unui asemenea act de filantropie creștină.

În fiecare zi, s-au prezentat, pentru a dona de sânge, între 15 și 20 de persoane – preoți, angajați ai parohiilor și alți credincioși apropiați de Biserică. Până la sfârșitul campaniei, anticipăm un total de peste 100 de donatori și o cantitate de sânge donat de circa 50 de litri, aceasta fiind o expresie a iubirii față de aproapele aflat în suferință”, a declarat părintele protopop Cristinel Popa.

O activitate similară a fost desfășurată, la sfârșitul lunii octombrie, și de Parohia Budești din Protoieria Focșani II, cu sprijinul Primăriei Cotești. Astfel, 23 de credincioși din localitate, însoțiți de preotul lor paroh, Andrei-Ionuț Stănilă, s-au deplasat la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea pentru a dona sânge.

Nădăjduim ca această faptă creștinească să încurajeze și alți oameni sănătoși să doneze și, totodată, să ofere o rază de speranță celor aflați în suferință, mai ales în aceste vremuri de încercare”, a spus părintele Stănilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here