Un eveniment rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe drumul european E 85, pe podul de la Golești. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, este vorba despre o tamponare între trei autoturisme.
„Toate cele 3 autoturisme implicate în evenimentul rutier circulau pe DN 2 E 85 din direcția Focșani către București, iar pe podul de peste râul Milcov (localitatea Golești), unul dintre autoturisme, care rula pe banda 1 de mers a acroșat autoturismul care circula în fața sa, și care la rândul său a ricoșat în auto ce se deplasa pe banda a 2 – a, pe același sens de mers. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat reprezentantul Biroului de Presă al IPJ Vrancea. Din datele primite de la martorii prezenți la eveniment, una dintre cele trei mașini implicate este o autoutilitară.