Fotbal – Ultimul meci oficial al anului pentru focșăneni!

0
424

Fotbalul de Liga a III-a își cheamă actorii pentru ultima reprezentație oficială a anului. Vineri, 13 noiembrie și sâmbătă, 14 noiembrie, vor avea loc jocurile primei etape a returului, cea care încheie sezonul 2020. CSM Focșani 2007 va juca sâmbătă, de la ora 14:00, în deplasare, în compania CS Făurei. Echipa manageriată de Bănel Nicoliță nu debordează de bine în clasament, unde ocupă locul penultim, cu doar șase puncte! A câștigat un meci, a terminat alte trei la egalitate și a pierdut de cinci ori, inclusiv pe stadionul Milcovul. În tur, focșănenii au câștigat cu 4-1, dar la pauză era 1-1 golurile desprinderii venind târziu. Echipa din Făurei, în care Bănel Nicoliță a făcut de toate, a căzut când i s-au redus resursele. Însă victoria gazdelor a fost în ordinea firescului din acel moment al campionatului.

Între timp, CSM 2007 a avut parte de și mai bune și mai rele, inclusiv trecerea prin deșertul Covid-ului, dar a reușit să încheie turul la doar două puncte distanță de primul loc, postură bună în cursa pentru unul dintre cele două locuri care merg la barajul pentru promovare. CS Făurei pare a fi greu de bătut pe propriul teren unde a fost depășită cu 3-2 de Oțelul Galați, a bătut cu 1-0 pe Rîmnicu Sărat și a terminat la egalitate cu Viitorul Ianca. Sunt rezultate care îi  avertizează pe focșăneni că nu le va fi ușor mâine la Făurei!

La rândul său, CSM 2007 a avut în campionat un parcurs suficient de bun în deplasare unde nu a pierdut în campionat! Este evident că focșănenii evoluează mai bine pe terenuri străine și că în partida din prima etapă a returului are șansa de a obține încă o victorie cu care să rămână pe podium. Sigur că în această rundă pot fi și rezultate care să-i ajute pe focșăneni să urce un loc sau două, dar este foarte puțin probabil ca acest lucru să se întâmple. Așa că foarte important pentru ei este să se concentreze de la început până la finalul meciului și să-și ia punctele de care au mare nevoie nu doar pentru clasament, ci și pentru că susținătorii lor așteaptă acest lucru!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here