Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Tânăr arestat pentru un VIOL comis acum cinci ani

Un tânăr a fost arestat la finele acestei săptămâni pentru o faptă pe care ar fi comis-o în urmă cu aproximativ cinci ani. Este vorba despre o infracțiune de viol, faptă comisă în Focșani. Victima lui ar fi fost o minoră, după cum ne-au spus surse oficiale.
Potrivit acelorasi surse, arestarea s-a făcut atât de târziu întrucât până acum nu ar fi existat probe suficiente. Se pare că ADN-ul l-ar fi dat acum de gol pe autorul faptei comise în urmă cu aproximativ cinci ani.
Măsura arestării preventive a fost dispusă de magistrații de la Judecătoria Focșani la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului D (….) I (…) cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol (…) pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06.11.2020 până la data de 05.12.2020 inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. (…). Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpat și de la comunicare pentru procuror (…)”, se arată în hotărârea instanței.

foto: unupetrotus.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?