Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Odobești. Continuă procedurile pentru realizarea noului complex sportiv

Compania Națională de Investiții (CNI) are în derulare procedurile de licitație și de semnare a contractului de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții „Construire bază sportivă TIP 1, str. Ștefan cel Mare, nr. 2, oraș Odobești, județul Vrancea” – varianta 2 încalzire cu gaz. Valoarea estimată a investiției este de 5.616.403,81 lei, fără TVA.

Complexul sportiv va fi construit pe actuala locație a stadionului din Odobești. „Complexul va cuprinde: un teren sportiv de fotbal cu dimensiuni omologate UEFA și FRF- dimensiuni 105 x 68 m cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori; un teren sportiv mic ce va fi tusat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis și va avea dimensiunea de 20 x 40 m; clădire vestiare; clădire administrativă; parcare autovehicole și autocare“, se arată într-un mesaj al primarului Daniel Nicolaș.

Suprafața totală a stadionului va fi de 13.200 metri pătrați, din care gazon artificial va fi montat pe 8.833,50 metri pătrați, iar tartan va fi așternut pe 1.100 metri pătrați. Suprafața de joc va avea 7.140 metri pătrați. Stadionul va avea 57 locuri de parcare, dar și spații verzi și sistem de iluminat public.

Acesta nu este singurul proiect pe care autoritățile locale îl au în derulare. Primăria Odobești are în derulare și proiectul „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public și scăderea emisiilor de CO2 prin modernizare, extindere, telegestiune în oraș Odobești, județul Vrancea”. Este vorba de primul proiect din regiunea Sud-Est semnat prin programul Operațional 2014-2020, în valoare de 4.610.724, 90 euro. Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea condițiilor de viață din orașul Odobești, prin modernizarea, extinderea și telegestiunea sistemului de iluminat public. Se dorește extinderea sistemului de iluminat public ambiental cu 77.180 ml pe străzi, trotuare, alei pietonale și în parcuri, creșterea eficienței energetice, montarea a 2.562 aparate de iluminat cu tehnologie LED, înființarea unui dispecerat destinat controlului și monitorizării sistemului de iluminat public (telegestiune), creșterea confortului și siguranței locuitorilor orașului Odobești, investiția propusă urmând să asigure condiții optime de circulație pe timp nocturn, atât pietonilor cât și a celorlalți participanți la trafic.

Totodată, Primăria Odobești mai are în derulare și un proiect ce vizează înființarea unei zone de agrement și petrecere a timpului liber în cartierul Mihail Sturza, pe o suprafață totală de 5,7 de hectare, din care 5,2 hectare spații verzi, cu sistem de iluminat, sistem de irigații, sistem supraveghere video, sistem wi-fi, alimentare cu apă și canalizare; locuri de petrecere a timpului liber cu diverse activități: pistă de biciclete, teren de fotbal, teren de tenis, locuri de joacă pentru copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?