GALERIE FOTO: Stadionul Tineretului are din nou pistă pentru atletism. Sezonul s-a încheiat, antrenamentele continuă!

0
270

Sezonul oficial în atletism s-a încheiat, practic, pentru sportivii vrânceni. În pofida rigorilor foarte dure impuse de protocoalele medicale, aceștia s-au antrenat pentru competițiile care la un moment dat păreau a fi doar dorințe fără posibiltatea de a deveni realitate. Oamenii care manageriază atletismul au găsit căile de a oferi sportivilor posibilitatea să-și măsoare forțele și talentul pe arenele de concurs. Au avut loc întreceri ale campionatelor naționale la toate categoriile de vârstă, au fost obținute performanțe de bun nivel. Între acestea s-au aflat și cele ale sportivelor de la CSS Focșani – CSM Focșani 2007 pe care le-am întâlnit și zilele trecute pe stadionul Tineretului, la pregătire sub îndrumarea reputatului profesor și antrenor Marius Batog.

Cel mai recent rezultat al fetelor Focșaniului, și cel mai spectaculos al anului, în reprezintă cele 11 medalii –  de trei ori – aur, de două ori – argint, de trei ori – bronz – cu care au încheiat ultimul concurs, campionatul național al ștafetelor. Pentru asta au muncit întreg anul, în pregătire individuală sau cu grupul, după cum le-au permis starea de urgență sau starea de alertă. Iar pentru cele viitoare lucrează păstrând o necesară continuitate fără de care acumulările pot fi ușor pierdute. Pe stadionul Tineretului au, acum, condiții pe care ele ca și generații de dinaintea lor nu le-au avut!

Pot alerga pe pista de atletism refăcută, chiar dacă doar la jumătate din lățimea inițială, de la începuturile stadionului din Bariera Mărășești. Pe pistă pot alerga nu doar sportivii legitimați, ci toți cei amatorii de mișcare în aer liber. Pista a fost refăcută la dorința expresă a sportivilor și oamenilor de atletism, al căror cel mai recent purtător de cuvânt a fost profesorul Marius Batog. ”Ne dorim de ani mulți refacerea pistei de pe stadionul Tineretului, sau o pistă nouă, pe Milcovul. Am avut discuții în acest sens cu profesorul Viorel Ciubotaru, directorul CSM Focșani 2007, unde funcționez ca antrenor, dumnealui a mers cu propunerea la domnul primar Cristi Valentin Misăilă și lucrurile au căpătat cursul firesc. Fără fonduri de investiții, cu forțe proprii, cu Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice a Primăriei, a fost refăcută pista de atletism. Are doar jumătate din lățimea inițială, dar ne este foarte utilă și ne putem antrena pe ea fără probleme. Altfel spus, avem condiții de pregătire pentru a ne menține și îmbunătăți performanțele în probele de alergări, unde fetele și băieții noștri sunt concurenți redutabili!”, mi-a spus profesorul antrenor Marius Batog, pe care l-am întâlnit din primăvară până-n toamnă pe stadioanele din Focșani însoțindu-și atletele la antrenamente. Și alături de care s-a întors din competiții cu salbe de medalii!                   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here