Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Bărăscu (SANITAS): 90% dintre managerii spitalelor au solicitat fonduri europene; Guvernul nu a deschis linia de finanţare

Preşedintele Federaţiei SANITAS, Leonard Bărăscu, susţine că peste 90% dintre managerii spitalelor au trimis Guvernului solicitări pentru accesarea fondurile europene destinate veniturilor angajaţilor din sistemul de sănătate, în valoare de 400 de milioane de euro, însă Executivul nu a deschis linie de finanţare pentru aceşti bani. Acesta a precizat că managerii spitalelor care au reuşit să acceseze aceşti bani au fost criticaţi ulterior de autorităţi şi au fost vizaţi de controale ale Curţii de Conturi. (…) Liderul sindical a mai arătat că angajaţii din sistemul sanitar au ajuns la epuizare în contextul epidemiei inclusiv din cauza faptului că autorităţile nu permit suplimentarea angajărilor în sistemul medical.

Câteva zeci de angajaţi din domeniile sanitar şi de asistenţă socială, membri ai Federaţiei SANITAS, au participat marţi în Piaţa Victoriei, la un protest intitulat „Mitingul Epuizării”, nemulţumiţi de ceea ce numesc „strategiile de criză incoerente” ale autorităţilor în ceea ce priveşte abordarea epidemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?