Șofer din Vidra, prins de polițiști, băut la volan

0
338

 

NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele înca frecvente de diminuare a capacității de conducere, deși există tendința de a se subestima rolul său.

Aseară, 29 octombrie a.c., la ora 17.48, un bărbat de 44 de ani, din comuna Vidra, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 205 E în localitatea Irești, sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, în aerul expirat rezultând o îmbibație alcoolică de 0,77 mg/l.

Acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii rutieri reamintesc faptul că, de cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

BULETIN DE PRESĂ al IPJ Vrancea, 30 octombrie 2020

foto: desteptarea.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here