VIDEO și GALERIE FOTO: A doua zi de proteste în Piața Unirii: „Vrem să fim liberi”, „Vrem să muncim”

0
1457

Zeci de persoane au participat, ieri, la a doua zi de proteste organizată în Piața Unirii din Focșani împotriva măsurilor luate de Guvern, de restricționare a funcționării restaurantelor, a organizării de evenimente. Au fost prezenți muzicanți, cameramani, fotografi, ospătari, barmani. Au venit și artiști din Râmnicu Sărat pentru a fi alături de protestatari vrânceni. La fel ca în prima zi, a fost o manifestare pașnică în care participanții au purtat tricouri albe cu mesaje adresate autorităților, mesaje prin care cer să fie relaxate restricțiile la organizarea de evenimente. Participanții au scandat „Libertate”, „Vrem să muncim”, „Vrem să cântăm”.

Într-un gest simbolic au fost lansate în aer zeci de baloane. Pe parcursul protestului au fost prezentate mai multe mesaje din partea celor afectați de restricții impuse de Guvern. „Și noi plătim taxe și impozite, avem copii de întreținut, copii care reprezintă viitorul acestei țări. Știu că nu aveți puterea necesară de a împiedica acest virus însă o soluție trebuie să fie găsite pentru a ne putea desfășura activitatea, de a ne putea câștiga existența pentru că noi doar asta știm să facem. Asta am făcut de când suntem mici și asta vom facem și vrem să facem în continuare. Cântăm de la vârste fragede și nu am avut timp să învățăm alte meserii”, a fost unul dintre mesajele prezentate aseară în Piața Unirii.

La protest au fost invitați să se alăture și trecătorii care nu sunt de acord cu restricțiile impuse de guvernanți și consideră că trebuie găsite alte soluții pentru a depăși această perioadă dificilă. „Vrem o viață normală, fără pandemie și alte restricții, care ne fac neoameni, care ne țin copiii distanțați la grădinițe, la școli. Ce vor ieși copiii noștri dacă nu au voie să se apropie unii de alții? Mutanți? Treziți-vă la realitate”, a fost un alt mesaj.

Protestul din Piața Unirii este gestul extrem al lucrătorilor din industria de evenimente din Vrancea care sunt afectați de restricțiile impuse de Guvern. Muzicanți, cameramani, fotografi, ospătari, barmani, angajați la saloanele de coafură au văzut cum li se reduc veniturile deoarece nu mai este permisă organizarea de nunți, botezuri, spectacole în interior sau exterior. După ce au trecut prin starea de urgență din primăvară, aceștia au sperat că situația va reveni la normal și chiar dacă nu vor mai fi spectacole cu sute de persoane, cel puțin va fi permisă organizarea lor în regim controlat. Însă Guvernul nu a fost de acord și a decis să blocheze total industria de evenimente din țară. Situația este dramatică pentru oamenii care au de plătit facturi, au rate la bancă, au familii de întreținut și nu au posibilitatea să se reprofileze. Pentru aceștia trebuie găsită o soluție deoarece închiderea afacerilor nu este o soluție. „Am organizat un protest pentru libertate, pentru dreptul la muncă. Facem parte din acele persoane care și-au pierdut dreptul la muncă din cauza restricțiilor date de guvern. Suntem fotografi, muzicanți, artiști, membri din HoReCa. Avem familii, avem copii de crescut și nu se gândește nimeni la noi. Am făcut foarte multe datorii în această perioadă însă acum nu mai avem de unde să mai facem, pe ce bază să le facem. Eu am o firmă, am rate la bănci iar statul nu m-a ajutat cu nimic. Am făcut ratele pe baza evenimentelor. Încercăm să atragem atenția autorităților, Guvernului, să creem o scânteie și să se trezească și alți oameni la realitate pentru că suntem siguri că nu suntem singuri, doar că multă lume este fricoasă și mulți nu cred în acest protest pentru că spun că nu rezolvă nimic”, a spus Iulian Cristian, organizatorul evenimentului din Piața Unirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here