Percheziții în 13 judeţe, inclusiv Vrancea, şi la o farmacie din Bucureşti care vindea medicamente ce conţin substanţe stupefiante sau psihotrope

0
1912
Filling a prescription.

Polițiștii de combatere a criminalității organizate au descins, vinerea trecută, la 23 de locații și la o farmacie din București, după ce mai multe persoane ar fi cumpărat în mod ilegal dintr-o farmacie și ar fi comercializat medicamente ce ar necesita în mod legal prescripție medicală, întrucât ar conține droguri de risc sau mare risc, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

„La data de 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, cu sprijinul polițiștilor structurilor de criminalitate organizată din județele Mureș, Vrancea, Argeș, Călărași, Sibiu, Neamț, Prahova, Buzău, Cluj, Constanța, Bihor, Bacău, Giurgiu și din municipiul București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Harghita, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în București și în județele menționate mai sus.

În cadrul activităților, au fost descoperite ca fiind deținute ilegal medicamente conținând substanțe stupefiante sau psihotrope, plicuri cu substanțe despre care există indicii că sunt droguri de mare risc (cocaină), cannabis sub formă de muguri și o cultură indoor de cannabis constituită din 8 plante. Totodată, au fost ridicați, în vederea indisponibilizării, 5.780 de lei, despre care există indicii că ar proveni din comercializarea ilegală a medicamentelor cu conținut stupefiant, precum și diferite înscrisuri. Una dintre percheziții a fost efectuată la o farmacie din București, fiind ridicate, în vederea cercetărilor, de la toate cele trei puncte de lucru ale acestei farmacii, înscrisuri și date informatice privind gestiunea acestor medicamente.

În fapt, mai multe persoane ar fi procurat în mod ilegal dintr-o farmacie din București medicamente ce ar conţine substanţe stupefiante sau psihotrope. Medicamentele în cauză necesită în mod legal prescripție medicală specială, întrucât conţin droguri de risc sau mare risc. În perioada 2019-2020, persoanele bănuite ar fi comercializat medicamentele respective la peste 200 de persoane din România. Cei interesați ar fi comandat medicamentele prin telefon sau printr-o rețea de socializare unde vânzătorii ar fi deținut mai multe pagini de prezentare a produselor. Produsele ar fi fost livrate prin curier.

Cercetările continuă față de șase persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținerea de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu, fără drept. Acțiunile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București”, se arată în comunicatul Poliției.

Într-un comunicat transmis de procurorii DIICOT se arată că Biroul Teritorial Harghita al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism efectuează cercetări faţă de mai multe persoane, într-o cauză vizând săvârşirea infracţiunilor de  trafic de droguri de risc și mare risc și deţinere de droguri de risc și mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

„În urma cercetărilor efectuate, s-a reţinut faptul că suspecţii au procurat în mod ilegal, de la o farmacie de pe raza municipiului București, medicamente care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, ce necesită în mod legal prescripție medicală specială. Astfel, în perioada 2019-2020 suspecţii au comercializat medicamentele respective la peste 200 de persoane din Romania, la prețuri semnificativ mai mari decât prețurile maximale de vânzare cu amănuntul, stabilite prin dispozițiile legale. În cauză s-a constatat faptul că lider al grupării infracţionale este o suspectă care a condus această activitate prin membrii de familie, în fapt cei doi fii ai acesteia și cele două nurori.

Ca și mod de operare, s-a stabilit faptul că suspecţii au deţinut mai multe pagini pe o rețea de socializare, fiecare pagină având denumirea unui medicament, pentru a fi facilitată găsirea acestuia. Printre medicamentele comercializate de către suspecţi au fost identificate și droguri de mare risc, respectiv Codeină, un drog susceptibil de a crea senzații halucinogene, dar și multe efecte negative asupra organismului. Tot în latura modului de operare se înscrie și modalitatea de livrare a medicamentelor, printr-o societate comercială cu sediul social în municipiul Bucureşti, societate ce deţine un contract de livrare încheiat cu o firmă de curierat care livrează medicamentele destinatarilor din Romania.

Pentru probarea întregii activități infracționale, la data de 23.10.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Targu Mureș-SCCO Harghita au efectuat un număr de 23 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Mureș, Vrancea, Argeș, Călărași, Sibiu, Neamț, Prahova, Buzău, Cluj, Constanța, Bihor, Bacău, Giurgiu, ocazie cu care au fost găsite, ca fiind deținute ilegal, diferite cantități de medicamente conținând substanțe stupefiante sau psihotrope, mai multe plicuri cu substanțe despre care există indicii că sunt droguri de mare risc (cocaină), cannabis sub formă de muguri și o cultură indoor de cannabis constituită din 8 plante.

Totodată a fost ridicată, în vederea indisponibilizării, suma de 5780 de lei, despre care există indicii că provine din comercializarea ilegală a medicamentelor cu conținut stupefiant precum și diferite înscrisuri utile cauzei.

Una dintre percheziții a fost efectuată la o farmacie de pe raza municipiului București, fiind ridicate totodată în vederea cercetărilor, de la toate cele trei puncte de lucru ale acesteia, înscrisuri și date informatice privind gestiunea acestor medicamente, urmând a se stabili modalitatea prin care acestea au fost scoase din circuitul legal.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliție judiciară din cadrul structurilor de criminalitate organizată din județele Mureș, Vrancea, Argeș, Călărași, Sibiu, Neamț, Prahova, Buzău, Cluj, Constanța, Bihor, Bacău, Giurgiu și a municipiului București. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operațiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here