Detalii despre spărgătorii de bancomate din Vrancea – Erau profesioniști, îşi făcuseră „studiile” prin străinătate, reușeau să acționeze și să dispară în 4 minute

0
8886

Comisarul-şef de poliţie, Cristian Gheorghe, directorul adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale,a declarat cei patru bărbaţi prinşi în flagrant când încercau să detoneze un bancomat în judeţul Vrancea foloseau o maşină înmatriculată în afara României şi schimbau plăcuţele de înmatriculare „sustrase de la un autovehicul de pe raza judeţului Galaţi”. Acesta a adăugat că cei patru sunt anchetaţi în străinătate pentru fapte similare, notează News.ro

Autorii foloseau un autoturism înmatriculat în afara graniţelor României şi pe care aplicau plăcuţe sustrase de la un autovehicul de pe raza judeţului Galaţi. Au acţionat, ca să zic aşa, profesionist. Erau nişte infractori care să zicem aşa, în limbaj de specialitate, îşi făcuseră studiile prin afara graniţelor, prin străinătate. De altfel, sunt anchetaţi, cercetaţi şi acolo pentru fapte similare, pentru fapte cu mod de operare asemănător. Şi-au luat toate măsurile pentru protecţie pentru a nu fi prinşi, însă activităţile echipei, pentru că vreau să menţionez s-a acţionat în echipă, au fost angrenate mai multe forţe, sub coordonarea procurorului DIICOT – structura teritorială Galaţi. Procurorul a fost prezent inclusiv la flagrant, a stat alături de poliţişti în teren. În sarcina celor patru se fac cercetări cu privire la toate cele patru bancomate, inclusiv cel la care au fost prinşi în flagrant. Este vorba despre fapta de la Tuluceşti, judeţul Galaţi şi cele două din judeţul Vrancea.

Cei patru autori de furturi din bancomate, prinşi în flagrant şi cercetaţi, în arest preventiv, pentru fapte ce ar fost comise în ultima lună şi jumătate, au acţionat profesionist, reuşind să acţioneze şi să dispară de la locul faptei în maximum patru minute!”, a mai declarat sâmbătă, comisar-şef Cristian Gheorghe, director adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale.din cadrul IGPR.

„Procedeul de introducere a dispozitivului artizanal dura undeva de la un minut şi jumătate – două minute, cu sustragerea banilor – 40 de secunde – un minut -, deci undeva la patru minute cu totul de la intrarea în dispozitiv a hoţului până la ieşirea acestuia”, a precizat Cristian Gheorghe, directorul adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale, conform AGERPRES.

Cei patru bărbaţi din judeţul Galaţi prinşi în flagrant au fost reţinuţi pentru 24 de ore, a anunţat vineri Poliţia Română.

Potrivit stiripesurse.ro, cei 4 bărbaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat în formă continuată, nerespectarea regimului materiilor explozive în formă continuată şi distrugere.

Ancheta în acest caz arată că membrii grupării şi-ar fi asumat şi executat roluri bine stabilite în activitatea infracţională.

Astfel, unul dintre ei şi-ar fi asumat rolul de lider al grupării infracţionale, acesta fiind, de altfel, cel care ar fi avut legătura directă cu persoana care i-ar fi furnizat dispozitivele explozive improvizate sau care îi împărtăşea cunoştinţele necesare pentru construirea acestora. Totodată, acesta ar fi decis participarea celorlalţi membri la comiterea faptelor, atribuindu-le acestora rolurile diferite şi ar fi stabilit cum să împartă banii obţinuţi fraudulos”, au mai transmis autorităţile.

Tot liderul era cel care ar fi ales traseele de deplasare de la locurile de întâlnire spre locurile unde erau amplasate bancomatele.

Cei patru au fost prinşi în urma unei operaţiuni de flagrant şi sunt bănuiţi de detonarea mai multor bancomate în România şi Uniunea Europeană.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here