Activitate academică exclusiv online la Universitatea din Bucureşti

0
228

Senatul Universităţii din Bucureşti a decis, în şedinţa de miercuri, derularea activităţii academice din cele 19 facultăţi exclusiv în sistem online începând de joi. Potrivit unui comunicat de presă al UB, decizia vizează o perioadă de 14 zile (22 octombrie – 4 noiembrie), urmând ca, în funcţie de evoluţia situaţiei, perioada să se prelungească. „Senatul Universităţii din Bucureşti a decis în şedinţa de astăzi, 21 octombrie 2020, derularea activităţii academice din cele 19 facultăţi exclusiv în sistem online, începând de mâine, 22 octombrie 2020. Decizia vizează o perioadă de 14 zile (22 octombrie 2020 – 4 noiembrie 2020), urmând ca, în funcţie de evoluţia situaţiei, perioada mai sus menţionată să se prelungească”, afirmă reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior. UB menţionează că, în perioada anterioară acestei decizii, cea mai mare parte a activităţilor academice din cadrul UB se desfăşura deja pe platforme online. Conducerea UB precizează că serviciile administrative vor fi asigurate în continuare potrivit recomandărilor în vigoare, atât online, cât şi faţă în faţă, în situaţiile în care se impune prezenţa fizică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here