Moment de bilanț pentru Festivalul de Teatru Tânăr “Ora de Teatru” din Vrancea

0
139

În perioada 17 / 20 septembrie 2020 a avut loc cea de a II-a ediție a Festivalul de Teatru Tânăr “Ora de Teatru”. Festivalul a avut participanți din opt localități din județul Vrancea (Focșani, Adjud, Dumbrăveni, Dumitrești, Mărășești, Odobești, Panciu și Vidra).

Ediția a fost realizată, cu sprijinul Consliului Județean Vrancea, de către Asociația Protha Panciu în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protectia Copilului Vrancea, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Elena Doamna” Focșani, Primăria Focșani, Primăria Adjud, Primăria Panciu, Primăria Mărășești, Primăria Vidra, Primăria Dumitrești, Teatrul Municipal Mr Ghe Pastia Focșani, Ansamblul Folcloric Țara Vrancei, Ateneul Popular “Mr. Ghe. Pastia” Focșani, Casa de Cultură Panciu, Casa de Cultură Odobești, Colegiul Național “Unirea” Focșani, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, Colegiul Național „Emil Botta” Adjud, Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești, Liceul Tehnologic „Simion Mehedinţi” Vidra și Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești.

Pentru al doilea an consecutiv, în calitate de sponsor principal, Nuclearelectrica S.A., a făcut posibilă desfășurarea proiectului educațional prin implicarea în eveniment alături de organizator. „Ne bucuram sa fim partenerii Asociatiei Protha Panciu in realizarea acestui proiect. Pentru Nuclearelectrica, investia in generatiile tinere, in educatia, formarea si dezvoltarea acestora, este esentiala. Prin actiunile noastre de sponsorizare ne dorim sa facilitam accesul la educatie si cultura pentru un numar cat mai mare de copii si tineri, pentru ca intelegem importanta pe care acestia o vor avea la construirea unei societati mai bune. Educatia alternativa prin teatru este un demers binevenit in acest sens si ii felicitam pe toti cei implicati in organizarea acestui proiect.”-Cosmin Ghita, Director General Nuclearelectrica.

Proiectul s-a bucurat și de sprijinul, pentru cel de-al doilea an consecutiv, sponsorilor de la Vexio și Altex Prod SRL. Alături de aceștia au venit si participat la susținerea evenimentului S.C. Mercury360 Communications SRL și Lay”s România.

Cea de a doua ediție a festivalului a fost una care s-a desfășurat în spații neconvenționale, atât ca urmare a măsurilor de sănatate publică impuse, dar și a deschiderii către public și a aducerii acestora alături de teatrul tânăr. A fost o ediție care a dus educația prin teatru din mediul urban în cel rural, de la liceeni înscriși la profilul de teatru la cei instituționalizați, precum și în rândul copiilor diagnosticați cu autism și cu deficiențe de vorbire și auz.

Alexandru Pribeagu, actor și absolvent al unui master în art-terapie, a susținut atelierele de teatru realizate pentru copii diagnosticați cu autism. Alături de copii au participat la aceste ateliere părinții acestora și o parte din profesioniștii cu care lucreză în mod cotidian.

Denis Bolborea și Cristian Hariga au coordonat atelierele de mișcare și coregrafie la care au participat elevii cu deficiențe de auz și vorbire. Atelierele au fost realizate cu sprijinul interpreților, de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Elena Doamna” Focșani, care au facilitat comunicarea dintre coregrafi și participanți.

Atelierele de teatru cu liceeni au fost realizate de către actorii profesioniști Anette Markka, Radu Pocovnicu, Cătălin Florea, Cătălin Mocan și Bogdan Sălceanu. Acestora li s-a alăturat Eduard Crucianu, student la teatru, fost membru al Trupei de Teatru Protha, dar și coregraful Eugen Curelici și muzicianul Hamad Al Essa Nidal Stefan.

Membrii Trupei de Teatru Protha au realizat atelierele de teatru la care au participat copii instituționalizați din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protectia Copilului Vrancea.

“Ora de Teatru” fiind un proiect educațional, care are în vedere dezvoltarea participanților, a oferit acestora întâlnirea cu Romeo Crețu, dezvoltatorul de oameni, dedicat lucrului cu oameni și companii care doresc să obțină rezultate sănătoase pe termen lung.

Festivalul s-a deschis către participarea, în calitate de beneficiari direcți, a 315 liceeni, 30 copii diagnosticați cu autism, 30 elevi cu deficiențe de auz și vorbire și 75 copii instituționalizați.

La buna desfășurare a proiectului și-au adus contribuția un număr de 40 de voluntari, care au desfășurat ateliere de teatru și au asigurat condițiile necesare desfășurării activităților proiectului.

Desfășurarea în spații neconvenționale, a acestei ediții a festivalului, a adus în Piața Unirii din Focșani, opt reprezentații teatrale cu șapte spectacole de teatru tânăr, susținute de actori profesioniști și de Trupa de Teatru Protha. Precum și patru spectacole de muzică tânără a fost prezentă în festival prin Blue Noise, Alex Ștefănescu, Denis Bolborea și Eugen Curelici. Corul Parohiei Irești, coordonat de preotul Ionel Miron, a fost prezent în închiderea festivalului prin concertul de muzică oferit spectatorilor festivalului. (…)

Comunicat de presă, 18 octombrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here