ÎPS Ciprian a prezidat, la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, conferința preoților din Protoieria Focșani II

0
655

Conferințe preoțești de toamnă în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Preoții din protoieriile Buzău II, Râmnicu Sărat, Focșani I și Focșani II au participat, în zilele de 15 și 16 octombrie 2020, la conferințele semestriale de toamnă, dedicate Anului omagial al pastorației părinților și copiilor și Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români, care s-au desfășurat cu respectarea măsurilor de protecție stabilite de autorități.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a prezidat joi, 15 octombrie, la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani, conferința preoților din Protoieria Focșani II, iar vineri, 16 octombrie, la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Buzău, a condus lucrările conferinței pastoral-misionare a clericilor din Protoieria Râmnicu Sărat.

În cuvântul de deschidere rostit la Focșani, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că slujirea preoțească este astăzi la fel de necesară ca oricând, mijloacele pastorale tradiționale ale Bisericii trebuind îndreptate cu predilecție către problemele zilelor noastre. Contactul nemijlocit al preotului cu realitățile fiecărei comunități, rurale sau urbane, îi oferă posibilitatea să sesizeze impasul moral sau material în care se găsesc unii dintre credincioșii noștri și, cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor cu dragoste de semeni, să găsească soluții pentru a aduce alinare, pentru a da curaj și nădejde, pentru a schimba destinul celor care sunt la o răscruce de drumuri în viața lor. De aceea, alături de slujirea liturgică, o atenție deosebită trebuie acordată activităților catehetice și social-filantropice.

Referatele susținute în cadrul celor două conferințe au avut drept teme „Pastorația părinților și copiilor – responsabilitate majoră a misiunii preotului, astăzi”, respectiv „Filantropie și filantropi în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei”, fiind alcătuite de pr. Cristian-Marius Niță (slujitor la capela Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, Protoieria Focșani II), pr. Florinel Văsie (Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”-Focșani, Protoieria Focșani II), pr. Silviu Dobrotă (Parohia Racovițeni, Protoieria Râmnicu Sărat) și pr. Mădălin Pîrvu (Parohia Ghergheasa, Protoieria Râmnicu Sărat).

Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaților i-a felicitat pe cei care au prezentat lucrările mai sus amintite, a cerut preoților să comunice permanent cu enoriașii lor, să vegheze asupra propriei sănătăți, dar și asupra respectării regulilor ce îi protejează pe cei păstoriți. Totodată, a mulțumit celor care, pe parcursul acestei perioade, au susținut activitățile social-filantropice destinate ajutorării persoanelor afectate de pandemie.

Ținând seama de faptul că, în data de 15 octombrie 2020, s-au împlinit 91 de ani de la trecerea la cele veșnice a Maiorului Gheorghe Pastia – ctitorul Teatrului Municipal și al Ateneului Popular din Focșani, întrunirea preoților din Protoieria Focșani II s-a încheiat cu oficierea slujbei Parastasului, la care au fost pomeniți filantropii ortodocși ce au trăit pe meleagurile vrâncene și buzoiene.

De asemenea, joi, 15 octombrie, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, s-a desfășurat conferința de toamnă preoților din Protoieria Buzău II, iar vineri, 16 octombrie, la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani, a avut loc întâlnirea clericilor din Protoieria Focșani I.

Delegații Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian la cele două evenimente au fost pr. Alin-Leontin Balica – consilier eparhial la Sectorul Administrativ-bisericesc, și pr. Dragoș-Mihail Olteanu – consilier eparhial la Sectorul Cultual-educațional. Părintele consilier Dragoș Olteanu a transmis mesajul de binecuvântare al Ierarhului locului și i-a îndemnat pe clerici să aprofundeze cele două teme ale anului omagial și comemorativ 2020, reliefând necesitatea intensificării lucrării pastoral-misionare cu tinerii, precum și implicarea dintotdeauna a Bisericii în activitatea filantropică, prin întemeierea de așezăminte de îngrijire a bolnavilor și a celorlalți năpăstuiți ai sorții, mulți slujitori ai Sfintelor Altare, dar și credincioși mireni, fiind pentru noi, cei de astăzi, modele de mari filantropi.

În cadrul acestor întruniri au conferențiat pr. Angel-Răzvan Dragomir (Parohia Scurtești, Protoieria Buzău II), pr. Andrei Niculescu (Parohia Banița, Protoieria Buzău II), pr. Dorin Cristea (Parohia Vărsătura, Protoieria Focșani I) și Diac. Vasile Metu (Parohia „Sfântul Nicolae”-Vechi din Focșani, Protoieria Focșani I). Cei patru părinți conferențiari au vorbit, pe de o parte, despre mijloacele de pastorație a părinților și copiilor în societatea contemporană, iar pe de altă parte, au explicat semnificația filantropiei creștine și au amintit exemplele unor filantropi de seamă din Eparhia Buzăului și Vrancei.

Sursa text și foto: www.arhiepiscopiabzvn.ro

Mai multe IMAGINI pe – https://bit.ly/2T2Ou99

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here